Muntenegru deschide granitele pentru 19 tari. Romania este prima sub linie, dar ar putea fi acceptata ulterior

Muntenegru

Sveti Stefan, Muntenegru

Primul ministru muntenegrean d. Dusko Markovic a anuntat luni intr-o conferinta de presa redeschiderea granitelor pentru turistii straini, dar in mod limitat pentru anumite natiuni. Spre deosebire de alte state cum ar fi Cipru care a anuntat de asemenea deschiderea granitelor doar catre anumite tari pe baza unor criterii stabilite de epidemiologi, dar care nu au fost date publicitatii, Muntenegru a anuntat clar criteriul – vor fi acceptati cetateni ai tarilor unde exista mai putin de 25 cazuri active la suta de mii de locuitori. Conform presei muntenegrene, Romania este prima de sub linie cu 28 cazuri active, asa ca Muntenegru se va deschide la inceput doar pentru 19 tari. Datele sunt luate de pe Worldometer.

Muntenegru a luat masuri drastice la inceputul epidemiei – a inchis aeroporturile, porturile, granitele, scolile, magazinele, cetatenii proprii au intrat in carantina cand au revenit din tari straine, Muntenegru fiind una din primele tari europene care au luat aceste masuri. In consecinta, Muntenegru a raportat doar 324 cazuri si 9 morti datorita COVID si s-a declarat recent „tara libera de COVID” dupa ce in ultimele 20 de zile sistemul sanitar nu a mai raportat nici un caz nou.

Muntenegru este o tara unde turismul aduce un aport esential produsului intern brut, asa ca exista o urgenta in a-l redeschide. La propunerea Institutului de Sanatate Publica si a epidemiologilor, s-a hotarat ca criteriul de a avea 25 sau mai putine cazuri active la suta de mii de locuitori va fi hotarator.

Tarile care indeplinesc acest criteriu sunt:

Slovenia – 1

Croatia  – 2

Slovacia – 3

Elvetia si Albania – 7

Norvegia si Austria – 8

Germania si Kosovo – 12

Grecia – 13

Danemarca – 14

Ungaria – 15

Luxemburg – 16

Bosnia & Hertegovina – 17

Bulgaria – 20

Macedonia de Nord – 21

Israel si Finlanda – 22

Cehia – 23

Acestea sunt tarile ale caror cetateni vor fi admisi in Muntenegru probabil inca de la inceputul lui iunie.

Foarte aproape de indeplinirea criteriului mai sunt: Romania (28), Polonia (29) si Ucraina (30), care se spera sa reduca numarul de cazuri active si sa fie admise in valul 2 sau poate chiar si in valul 1 (in functie de desfasurare).

Tari care sunt departe de indeplinirea criteriului sunt Turcia (39), Serbia (70), Italia (88), Rusia (154), iar cetatenii din Suedia (251) sau SUA (346) e putin probabil sa fie acceptati in Muntenegru vara aceasta.

Nu exista zboruri directe din Romania spre Muntenegru, dar cei care vor sa mearga cu masina, stirea buna este ca Serbia a fost deja deschisa pentru cetatenii tuturor statelor, asa ca puteti tranzita fara probleme. Sa speram ca Muntenegru se va deschide romanilor in curand, poate chiar pana in 15 iunie.

 

In acest moment, cetatenii romani care se intorc din Muntenegru trebuie sa se auto-izoleze timp de 14 zile, dar ma astept ca aceasta reglementare va fi schimbata in perioada urmatoare.

Sursa info: Пoбjeдa

Categorii:
Muntenegru

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii