Blue Air anunta masurile luate pentru siguranta epidemiologica la bordul avioanelor

Blue Air Bucuresti Valencia

Dupa cum am scris zilele trecute, Blue Air extinde reteaua de zboruri incepand chiar de maine cand compania va opera primul zbor la cerere spre Larnaca. Incepand de azi, 9 iunie, Cipru ridica interdictia de zbor spre Romania, asa ca maine va avea loc primul zbor al unei companii romanesti spre insorita insula din Mediterana. Dar acesta nu este primul zbor Blue Air de 3 luni incoace. In perioada de dupa 20 martie, Blue Air a operat zboruri cargo transportand echipamente medicale din China (doua aeronave au fost transformate in aeronave cargo prin scoaterea scaunelor), zboruri de repatriere de prin toata Europa, dar si din destinatii mai exotice – gen Irbil, Kuwait si zboruri la cerere spre destinatii care nu erau interzise (au fost efectuate inca din aprilie numeroase zboruri intre Romania si Dublin, Irlanda). Blue Air incepe deci de maine sa creasca reteaua de destinatii prin zboruri la cerere si din 1 iulie, va incepe operatiunile normale, evident cu un numar redus de frecvente si rute datorita lipsei de cerere.

Dar sa trec in revista reglementarile la bord.

 

Check-in / imbarcare

Se recomanda ca toate operatiunile de check in, cumparare de servicii aditionale, etc sa fie facute on-line de acasa. Despre reglementarile de siguranta din aeroporturi, puteti sa cititi aici procedurile decise la nivelul aeroportului Bucuresti – Henri Coanda International, care sunt probabil similare cu cele din intreaga Europa. Recomandarea este sa va prezentati cu 3 ore inainte de ora de decolare pentru a fi siguri ca puteti efectua toate operatiunile.

 

In avion

Imbarcarea se va face in ordinea locurilor de pe bilet – primii cei din fundul avionului, intrand apoi treptat pana la primele locuri in avion. Fiecare pasager va primi un servetel dezinfectant.

Un singur bagaj de mana – va puteti imbarca cu un singur bagaj de mana.

Masca este obligatorie – atat in aeroporturi, cat si la bordul avionului este obligatorie purtarea mastii in mod corect – deci nu sub barbie, la cot sau mai stiu eu cum. Se recomanda sa va aduceti masti pentru a le inlocui pe cele care le purtati – fie cand se umezesc, fie la maximum 4 ore (acestea sunt recomandari la nivel mondial, actualmente, nici un zbor Blue Air nu are zboruri de 4 ore, cel mai lung, cel spre Londra dureaza circa 3 ore).  Cele folosite trebuie inmanate personalului in pungile de rau de aer (sau aruncate in cosurile de gunoi din aeroporturi). Mastile se pot achizitiona din aeroportul Otopeni (unde stiu ca exista la vanzare), dar si la bordul avionului in caz ca le-ati uitat acasa. Probabil sunt la vanzare si in alte aeroporturi din Europa.

Evitati deplasarile in cabina – cozile la toaleta sau sueta pe coridor nu este permisa.

Se vor servi mancare si bauturi, dar toate pre-ambalate. Evident, cand le consumati, va puteti da jos masca.

 

Debarcare

Nu va buluciti la debarcare ca nu se da nimic gratis – debarcarea se va face tot in ordinea locurilor.

 

Masuri speciale in avioane

Toate avioanele Blue Air sunt dotate cu filtre HEPA – din acelea folosite si in spitale pentru salile de operatii care capteaza 99,97% din bacterii si virusi.

Aerisirea se face vertical – din plafon spre podea. In aeronave, circulatia aerului se face vertical. In plus, constant o parte din aer este recirculat si in atmosfera. Practic cam fiecare pasager are “aerul sau” – evident asta nu impiedica ca daca cineva este infectat langa tine sa nu existe un risc. Dar de aceea este obligatoriu ca toata lumea sa poarte masca pentru ca aceasta daca este purtata corect, poate proteja pana la 90%.

Blue Air este singura companie aeriana din Romania care foloseste cea mai eficienta metoda de dezinfectare – nebulizarea. Nebulizatoarele au inceput sa fie folosite in avioanele Blue Air inca din februarie si vor fi folosite pe termen nelimitat. Folosite cu substante dezinfectate, ele practic ajung in orice colt al cabinei (si acolo unde cei care spala manual nu ajung), lasand aeronava complet aseptica. Daca vreti mai multe amanunte, cititi un articol scris in februarie cand Blue Air deja introdusese diverse metode de protectie aici.

 

Datorita masurilor luate inclusiv in timpul ultimelor 3 luni cand Blue Air a zburat inclusiv in zone rosii cu pandemie scapata de sub control, nici un membru al echipajului Blue Air nu s-a imbolnavit de COVID-19.

 

Zboruri faine si linistite sa aveti !

Categorii:
Companii aeriene

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest