Hushang Pass, Pamir Highway

M-am trezit dimineata in casuta din Pamir si am avut asa o senzatie ca ma aflu la tara, sub muntii Fagaras la rudele mele. Eram si aici la tara, si aici sub munte, dar erau muntii Pamir care au peste 6000 metri, dar sentimentul era acelasi. Am aruncat un ochi pe geam si am vazut pomul plin de mere. Si atunci am avut un astfel sentiment de bine…

Ziua 4: Yamg – Langar

Ies un pic pe ulita sa ma dezmortesc pana vine si restul grupului care a dormit in alt homestay. Fetite vin una dupa alta cu caldarea sa ia apa de la cismeaua din centrul satului. Se uitau la mine, zambeau si apoi plecau spre casa. Cumva, m-am simtit calatorind in timp in Romania rurala de mai demult. Dupa micul dejun, ne urcam in masini si plecam spre principalele obiective de langa satul Yamg – fortareata Yamchun si o baie cu apa termala care aparent e foarte faimoasa pentru ca face ca femeile sa fie cat mai fertile :). Hai sa vedem.

Spre deosebire de fortareata Khah Khah care se afla fix pe marginea raului Panj, Yamchun este sus, pe un deal, un adevarat cuib de vulturi. Microbuzele noastre cu greu se catara pe drumul de pamant, lasand in urma numeroase fete si femei care sigur nu se duc la citadela, ci la baile care sa le asigure fertilitate.

Citadela Yamchun a fost construita la fel ca si celelalte fortarete de-a lungul raului Panj (sunt cateva si vis-à-vis, in Afghanistanul de astazi, unele se pot vedea cu ochiul liber de pe malul tajik) pentru a proteja Drumul Matasii. Din Yamchun au ramas niste ziduri exterioare si niste turnuri de paza, iar panorama cu muntii inzapeziti din Afghanistan si cu raul Panj curgand la poale este absolut geniala. Se pare ca guvernul s-a apucat sa o restaureze si vazand ce au facut la Hisor si Hulbuk, probabil peste cativa ani si Yamchun va fi nou nouta, ca scoasa din cutie. Si moda prin Tajikistan este sa restaureze cetatile mult prea bine (Hisar cu termopane, gresie si acoperis de tabla). Sper ca aici totusi, o vor face mai autentica. Chiar si asa, nerestauranta, zidurile cu muntii aceia pe fundal arata genial. In interiorul cetatii, nu prea iti dai seama ce a fost, doar urmele unui templul Zoroastrian al focului poate fi dibuit in caz ca ti-l arata cineva. Epoca de aur a fortaretei a fost pe vremea in care populatia de aici se inchina lui Ahura Mazda, iar elementele zoroastriene sunt inca prezente. Oricum, trebuie sa ma repet – peisajul cu cetatea asta si muntii este absolut fabuloasa.

O luam apoi spre baile Bibi Fotima Zahra. Numele provine de la fiica profetului Mohamed si baile sunt faimoase in tot Pamirul si inteleg chiar in tot Tajikistanul. Femei si fete din toata tara (probabil si din Kyrgyzstan) vin sa se imbaie aici pentru a face cat mai multi copii. Locul este evident ca e popular – este unicul colt din tot Tajikistanul in care am vazut mai multe pensiuni… dovada ca vin turisti si de departe la cura de fertilitate, nu doar din satele din jur.

Am lasat masinile in parcare si cu ghidul si soferii in frunte am plecat spre bai, aflate undeva intre doua masive muntoase. Cladirea arata foarte comunist, nu are nimic din eleganta unui spa. Exista doua bazine – unul pentru femei si altul pentru barbati si aflu cu uimire ca imbaierea se face nud. Ma rog, e ok, dar chiar asa, aici, la 2 pasi de Afghanistanul ala super-puritan. In fine, intru in zona de barbati, nu arata cine stie ce, apa e calda, e adevarat, dar cam toata lumea poarta slip, asa ca port si eu. Mai stau un pic in apa calda cand vine ghidul si zice – vezi ca au terminat femeile si mergem vis-à-vis cand pleaca ele pentru ca acolo e chiar zona faina. Aici, e construit recent si nu e cine stie ce.

Si intr-adevar, a avut dreptate. Practic, se sta sub o stanca prin care curge apa puternic mineralizata, e o atmosfera faina. Departe de cealalta incapere “pentru barbati”. Si aici, toti barbatii au purtat costum de baie, dar am aflat de la fetele din grupul nostru ca intr-adevar, cand au intrat femeile, au fost strict complet goale. Probabil, nuditatea ajuta mai bine la fertilitate.

Dupa ce ne-am intors la familia la care am dormit noaptea in Yamg, am luat-o la drum. Pe aici, valea Panjului nu mai este asa de ingusta ca mai inainte, aici e o zona clar mai fertila, cu campii verzi, pline de culturi agricole, dar peisajul este in continuare fascinant. Dar nu mergem prea departe ca ne oprim la iesirea din satul urmator numit Vrang. Aici, traversam un camp plin de mici canale de irigatii pentru ca apoi sa urcam un pic pe un deal unde se afla urmele unei stupe budiste. Arheologii cred ca stupa a fost construita peste un templu Zoroastrian al focului premergator perioadei budiste, iar intreaga regiune a fost un important centru al religiei lui Buda. Deasupra stupei care indiscutabil era impunatoare la vremea ei se afla urmele unei manastiri, iar peste rau, in Afghanistanul de azi, sunt numeroase mini-pesteri in care se stie ca au locuit calugarii budisti. Inutil sa spun ca panorama de langa stupa este cu adevarat ametitoare.

Ne continuam drumul mai departe si oprim intr-un sat de unde se poate vedea un varf din … Pakistan. Cum am spus, zona de peste rau, coridorul Wakhan a fost “taiat” de englezi si rusi pentru a fi o zona-tampon intre cele doua imperii, iar aici este cea mai ingusta parte din aceasta codita a Afghanistanului care se duce pana la granita cu China (frontiera cu China a fost inchisa de Mao, asa ca in zilele noastre, este unul dintre cele mai uitate si izolate locuri din Asia… Ne uitam la varful inzapezit despre care ghidul spune ca este la 2 tari distanta de noi, in Pakistan si plecam mai departe.

Ne mai oprim in satul Zoogvand unde se afla una din putinele daca nu singura statie de benzina din zona, statie de benzina unde alimentarea are loc manual. Nu, nu exista pompe, ci cu canistre, cum se baga benzina la noi pe vremea lui Ceausescu cand nu aveai dreptul la mai mult de 5 litri pe luna. Ne plimbam in sat si vedem o camila care se plimba linistita printre bratele raului. Ni se spune ca e o camila salbatica (da, exista asa ceva pe aici) si ea si mai multe surate venisera cu vreo 2 luni in urma din Afghanistan, traversand Panj-ul. Celelalte au preferat sa revina la talibani, iar una a ramas in Tajikistan unde are exclusivitate asupra ierbii care creste din abundenta pe marginea raului.

Inainte de a ajunge in satul Langar, urcam din nou pe un deal cu masina unde se afla numeroase petroglife. Cele de langa parcare sunt multe mazgalite si racaite, dar ni se spune ca mai sus, la cam o ora de mers pe jos sus pe munte, sunt numeroase petroglife neatinse de contemporani. O scurta intrebare si nimeni din grup nu pare interesat. Eu as fi fost interesat, dar cu un an inainte am vazut literalmente mii de petroglife in Kyrgyzstan langa Chopon Alta, asa ca am zis ca ar fi cazul sa ne ducem la cazare. Petroglifele sunt niste desene facute pe stanci acum cateva milenii reprezentand animale, dar si figure umane – vanatori si razboinici in general. Se pare ca au fost facute de sciti, celebrul popor nomad persanofon care a controlat stepele din Asia Centrala si pana in Dobrogea, dar nu se cunoaste motivatia, doar se banuieste.  Si, normal, sunt mai multe teorii.

Seara, tragem la o alta familie in satul Langar. Aici, avem parte de o casa mare cu multe camera. Toata familia se inghesuie intr-un soi de sufragerie unde se uita la filme pe casete video (internetul si televiziunea nu ajung pana aici), iar noi ne luam camerele in primire. Eu am prins la final o camera la etaj, dar a fost chiar ok. Mai putin colorata si incovorata ca cea din Yamg, dar am dormit tun.

Seara dupa masa, am avut parte de un concert dat de familie – toti, au cantat si fiicele lor au dansat, iar una din ele chiar si a cantat. Aici, in Pamir, o buna parte din an e zapada, drumurile sunt inchise, agricultura nu se face, asa ca oamenii isi petrec timpul cantand. De mici, invata sa cante, unii chiar compun cantece noi, pamirezii fiind considerati cei mai muzicali din toata Asia Centrala. Cred ca s-ar putea “bate” cu filipinezii, dar in general, pamirezii nu pleaca in lume, poate doar in Rusia la constructii.

Ziua 5 Langar – Murgab

“Maine plecam la 6:30” imi spune ghidul tajik cu o seara inainte. Iar? De ce? Aici nu va construi nimeni in veci vreun drum. Pai asta e problema. Peste un rau nu departe de Langar, apa a distrus un pod acum vreo 2 ani. Evident, nu a fost reconstruit si nici sanse prea mari nu sunt, asa ca au fost puse vreo doua tevi peste care trec masinile. Si datorita incalzirii globale, ghetarii se topesc intr-o mare viteza, asa ca raurile se umfla si nu mai poti trece cu masina peste tevi. Pfff. Mda, am vazut, raurile inclusiv marele Panj sunt umflate rau, e un debit destul de mare. “Uite” imi arata ghidul un varf care priveste Langarul de sus. “Acolo pana acum 10 ani era zapada tot timpul anului, toata culmea era alba. Acum nu mai e pic de zapada”. Adevarul este ca in Pamir am avut parte de temperaturi de peste 30 grade, un pic cam mari tinand cont ca am stat tot timpul la 2000 – 3000 metri. Langar e la 3000 metri deasupra nivelulul marii si e de mers descult si in pantaloni scurti.

Si totusi, de ce trebuie sa ne trezim devreme ? Simplu. Cu cat e soarele mai sus pe cer, temperatura creste, ghetarii se topesc mai repede si raul se umfla. Daca ajungem inainte ca soarele sa rasara sau baremi sa nu se incalzeasca prea mult, raul nu va fi asa umflat si vom putea trece. Daca nu, trebuie sa ne intoarcem pe la Murghab, alta solutie nu e. Asta inseamna vreo 16 – 20 ore pe drum in loc de vreo 6. OK, ne trezim.

Este ultima parte de drum in paralel cu frontiera afghana. Este la fel de uimitoare. Acum ne cataram cu dubele noastre pe niste munti mai inalti de 3000 metri pe drumuri de pamant. Nu mai suntem jos, la doi pasi de rau (intre timp, am ajuns de-a lungul raului Pamir, am trecut de punctul din care porneste Panj-ul), suntem sus pe creasta muntelui. Inaintea noastra a plecat o alta masina a gazdei noastre care aduna niste baieti de pe drum. Chiar si daca apa nu este asa de mare, tot e nevoie de ajutoare pentru a trece raul.

Ajungem in fine la rau. Da, apa este destul de repede, ghidul a avut dreptate. Nu e chiar asa de mare. Ajutoarele noastre sar cu lopeti in a muta niste pietre pe langa tevi ca sa poata trece dubitele. Noi oricum trecem pe jos pentru a face masina mai putin grea. Si in aplauzele generale, trec toate cele trei autovehicule. Ulterior, cand am ajuns la un pic de net, ghidul imi arata o filmare primita de la un prieten … la o ora dupa ce am trecut, apa s-a umflat asa de tare ca nici macar un Land Cruiser nu a putut trece… a trebuit sa se intoarca. Da, trebuie sa fi flexibil in regiuni de genul asta.

Oprim din cand in cand sa fotografiem peisajul. Este uimitor. La un moment dat, vad un soi de altar facut din pietre pe marginea drumului. Aduce un pic cu cele din Tibet. Il intreb pe ghid ce e. Un altar ismailit – se vede influenta budista si zoroastriana in actuala religie. Oricum, ismailitii sunt cei mai liberali dintre musulmani. Fetele lor se pot casatori cu crestini. In restul Islamului, ar fi ucise cu pietre sau ar fi excomunicate din familie.

La un colt de drum, vedem pe un tip imbracat pe jumatate militar. Ghidul ma intreba daca il putem lua pentru vreo 20 km. In astfel de locuri, nici nu se discuta asa ceva. Evident ca il iei. Urmatoarea masina poate trece peste o zi. Oricine ar fi el. There is no doubt. Se dovedeste ca este ofiter la urmatoarea baza militara de pe drum. Este exact locul unde ne vom desparti de granita afghana si aici, in general toate masinile trebuie zdravan controlate – sa nu transporte opium, hasis, arme, talibani. Il servesc cu niste sticks-uri Croco aduse din indepartata Romanie. Se pare ca sunt pe placul lui :).

Ajungem in fine la check point. Desi cetatenii romani nu au nevoie de viza sa intre in Tajikistan, au nevoie de un permis sa intre in Pamir, in asa numita Gorno-Bardakshan Autonomous Oblast (GBAO permit). Permisul a fost verificat la intrarea in GBAO si acum la iesire. Cand am ajuns la baza militara, ofiterul se da jos si da un scurt ordin soldatului care a inghetat in pozitie de drepti “uite-te doar la permise si da-le drumul”. Soldatul citeste cu atentie permisele si imediat ne da drumul. In fata noastra sunt doi motociclisti cu numere de Bulgaria care sunt indreptati spre baza militara pentru o verificare amanuntita. Uneori sunt buni si autostopistii astia la ceva.

Drumul spre Murgab este dur. Soselele fara pic de asfalt, parca mai zdruncinate ca oricand. Ne oprim pe langa niste lacuri un pic suprarealiste in peisajul asta selenar si dupa cateva ore bune, ajungem la Pamir Highway-ul ala “bun” care face legatura directa intre Murgab si Khorog. “Asfaaaaalt” se aplauda la mine in microbuz. Bucuria tine doar 25 secunde pana cand ne zdruncinam in prima groapa din asfalt. E asfalt, dar e din acela sovietic, asfalt “bombardat”.

Pe drum, ne oprim in satul Alichur. Este locul unde ne intalnim pentru prima oara cu kyrgyzii de Pamir. O schimbare radicala. Daca pamirii sunt arieni, daca i-ai intalni pe strada in Bucuresti, nici nu te-ai prinde ca nu sunt romani, kyrgyzii sunt din rasa asiatica. Ochi oblici. De-a lungul istoriei, au fost nomazi, iar cei care au ramas in Tajikistan au fost sedentarizati, dar asta nu inseamna ca pe langa case nu sunt yurte. In Tajikistan nu sunt iurte. Tajicii nu au locuit niciodata in iurte, ci in case, iar cele din Pamir par chiar ample. La un moment dat, m-am intrebat de ce nu or fi yurt camp-uri si in Tajikistan (mai ales in Pamir) ca in Kyrgyzstan sau Mongolia. Simplu, nu exista traditie. Tajicii nu au locuit niciodata in yurte. Alichur este polul frigului in Tajikistan. Ghidul imi spune ca uneori temperatura scade sub – 30 grade. Acum mai rar ca si aici se simte incalzirea globala, dar cateva zile tot -30 grade sunt. Pe vremuri, era asa cam toarta iarna. Ingheti doar cand auzi :).

Urmeaza apoi Murgab, hai sa-i zic capitala Pamirului de Est, a doua localitate ca marime din Gorno-Bardakshan si poarta de intrare dinspre China si Kyrgyzstan, un orasel cu 7000 locuitori. De altfel, cum iesi din Murghab, drumul se ramifica – la dreapta, spre China, drept spre Kyrgyzstan. Am locuit chiar intr-un hotel, singurul de prin zona, care arata ca un fost camin de nefamilisti pentru muncitorii din zona. Initial, mi s-a parut ca arata ca o turbaza (un soi de hotel ieftin din perioada sovietica, dar cine naiba sa vina aici sa faca turism in perioada sovietica. Pamirul era si inchis datorita proximitatii cu China si Afghanistan). Dar si aici s-au investit bani. La cateva camere, au fost construite bai atasate de vechea cladire. Arata original. Netul nu merge, dar aici cel putin, am prins un pic de date pe telefonul mobil. Murgabul este vast, linistit si are 2 mini-supermarketuri deschise in containere de transport marfa – din acelea pe care le vedeti puse una peste alta pe vase sau trase de vreun TIR. Au chiar si vin tajik. Cum intra soarele in nori, deodata cade temperatura cu mai multe grade. Sunt la 3700 metri, cea mai mare altitudine la care vom innopta. Datorita faptului ca am urcat treptat, nimeni nu a avut probleme de altitudine cu exceptia unei persoane. Pana la Osh, urmatoarea noastra destinatie mai sunt 417 km. OMG !

Ziua 6 Murgab – Osh

La 7 dimineata, invartim roata. De data asta nu pentru ca e vreun santier sau rauri umflate dar pentru ca avem mult de mers si de trecut granita. Iar granita asta este speciala, nu neaparat ca e la vreo 4000 metri altitudine. In perioada sovietica, foarte fertila vale Fergana a fost impartita intre Uzbekistan, Tajikistan si Kyrgyzstan. Pentru ca toate erau URSS, nu conta ca era cea mai contorsionata granita din lume – erau cladiri care la parter era Kyrgyzstan si la etaj, Tajikistan. Ei bine, dupa prabusirea URSS, frontier dintre cele trei tari a devenit o nebunie – sunt 2 enclave tajice si una uzbeca in Kyrgyzstan, iar granita taie sate prin mijoc, campuri, islazuri, etc, daca te uiti pe harta, sunt o gramada de zig-zag-uri si bucle. Asta a dus la conflicte de frontiera, combinate cu pogrom anti-uzbec in Osh si multe scandaluri care a culminat cu razboiul kyrgyzo-tajik din 2022. Nu cred ca ati auzit multi de el, a fost destul de scurt, dar soldatii tajici si kyrgyzi se omorau unii pe altii pe Valea Fergana in timp ce presedintii lor toastau cu sampanie frantuzeasca si mancau icre negre la reuniunea la varf a CSTO (Collective Security Treaty Organisation), asa-zisul NATO rusesc. Tarile participante sunt atat de aliate si prietene incat doua dintre ele au intrat in razboi direct (Tajikistanul si Kyrgyzstanul), iar Armenia a fost lasata de izbeliste cand a fost atacata in 2020 si 2022 de Azerbaijan.

Ei bine, dupa razboiul kyrgyzo-tajik din 2022, granitele rutiere s-au inchis. A fost deschisa doar asta din Pamir – punctul de frontier Kyzyl-Art (4280 metri altitudine) si atentie – doar pentru straini ! Kygyzii nu pot trece in Tajikistan (desi am vazut vreo 2 jeepuri cu numele de Kyrgyzstan in Alichur) si nici tajicii in Kyrgyzstan. Ghidul si soferii nostrii tajici daca ar fi fost granita deschisa ar fi ajuns pana seara acasa, in Dushanbe, conducand pe soselele de mare viteza si asfaltate din Kyrgyzstan, asa urma un drum lung de 3 zile pana inapoi acasa prin Pamir. Ghidul chiar imi zicea ca de cele mai multe ori, ei, tajicii lasau clientii in Osh si apoi plecau mai departe spre casa via Valea Fergana. Acum, nu mai e posibil, granita e inchisa, iar turistii straini sunt mutati din masina tajika in cea kyrgyza (sau invers daca vin din Osh) undeva intre cele doua puncta de frontiera la peste 4000 metri altitudine.

Pornim in forta spre granita. Vorbisem deja pe whatsapp cu Valentina, ghidusa kyrgyza pe care o stiam de anul trecut de cand am fost in Kyrgyzstan si urma sa ne vedem pe fasie. Drumul spre granita e de asemenea superb. Trecem prin peisaje de vis care parca ma face sa regret ca la finalul zilei nu voi mai fi in Pamir. Apare un gard in dreapta neintrerupt. Intreb ce e. E granita cu China. Ceee? Ma uit pe GPS. Granita cu China e hat, mai departe. Da, de jure e mai departe, dar e undeva in mijlocul muntilor, asa ca tajicii au dat asa de la ei, au pus gardul la kilometri distanta pentru ca granita sa treaca printr-o zona accesibila. De ce sa faci asta, oricum nu e nici un punct de trecere frontiera prin zona si sa traversezi ilegal este o provocare fizica de care putini ar fi in stare. Poate tot din “cadourile” teritoriale facute Chinei de regimul de la Dushanbe. Incet, incet, Pamirul pare transferat cu totul in China.

Pe drum, mai facem cateva stopuri. Primul este la trecatoarea Hushang, punctul cel mai inalt pe care il atingem in Tajikistan – e vorba de 4655 metri. Ceea ce e caraghios este ca semnul trilingv (in tajika, rusa si engleza) care anunta altitudinea nu este pus unde trebuie, ci la picioarele trecatorii. Punctul real este ceva mai sus. Dar faptul ca turistul vrea sa se opreasca fix in locul ala unde sunt 4655 metri si nu undeva aleatoriu pare sa le fie strain autoritatilor turistice tajice. Nu conteaza, vom opri si sus.

Urmatoarea oprire va fi fix in punctul de maxima altitudine (care evident, nu este semnalizat). De aici, avem parte de o panorama absolut incredibila cu niste munti in toate culorile. Daca pana acum, soseaua a fost pustie (doar un TIR chinezesc care habar n-am ce cauta acolo), aici, e foarte multa animatie. Mai multe zeci de ciclisti olandezi si belgieni s-au strans si ei. Desi este un drum dur, desi este la altitudine, Pamir Highway este un traseu foarte popular pentru ciclisti – si aici chiar erau o gramada care venisera si biciclisera de la Dushanbe ! WOW.

O luam apoi la vale si ne oprim un pic pe malurile lacului Karakul (sau Karakol). Desi in traducere din turca inseamna “lacul negru”, nici pe departe. E un lac foarte albastru, inconjurat de munti inzapeziti. Unul din ele, dar nevazut din cauza unui nor este varful Lenin, al doilea varf ca inaltime din Tajikistan (7134 metri). Autoritatile tajice l-au rebotezat acum 20 ani in varful Avicenna (tatal medicinei moderne – nascut in Uzbekistanul de azi, dar omul fiind persan este revendicat de tajici). Cum varful Lenin este impartit intre Tajikistan si Kyrgyzstan (asa cum Everestul este impartit de Nepal si Tibetul ocupat de chinezi sau Kilimanjaro este impartit intre Kenya si Tanzania), fostul varf Lenin este fix pe granita Kyrgyzstan – Tajikistan si are si un nume kyrgyz – varful Manas (eroul national al Kyrgyzstanului, dar un erou legendar). Desi varful Avicenna este foarte iubit si stimat in Tajikistan, este imposibil sa-l escaladezi din Tajikistan – nu exista nici un drum de access au facilitati. Poti sa-l cuceresti doar din Kyrgyzstan ! Asta ca sa fie clar cat de dezvoltat este turismul in Tajikistan !

Dupa Karakul lake, ne oprim la ultima localitate tajika – Markansu. Un sat de inaltime, locuit in exclusivitate de kyrgyzi. Aici exista o mini-industrie turistica pentru  ca multi din cei care vin de la Osh aici se opresc pentru a-si trage sufletul la inaltime. Intr-un homestay avem parte de un snack din ciocolata tajika, mult ceai si toalete curate

Ajungem la punctul de frontiera tajik. Ne sunt stampilate pasapoartele, numerele trecute cu mare atentie intr-un catastif, verificat din nou permisul GBAO si … drum bun. Sa nu credeti ca granitele sunt apropiate, am mai bagat cativa kilometri pana la o statuie a unei oi Marco Polo. Aici ne asteapta de ore in sir Valentina si cei doi soferi kyrgyzi. Transferul de bagaje e rapid, de asemenea si pupaturile de la revedere si urmeaza drumul spre granita kyrgyza. Aici, alta comedie. Pentru a intra in Kyrgyzstan, romanii nu au nevoie de viza, dar pentru a intra prin aceasta granita (si doar prin aceasta granita), e nevoie de un permis special pe care l-a adus Valentina. Dar nu conteaza sa il ai in original, trebuie sa fi venit si pe mail la punctul de frontiera, iar granicierii de acolo nu prea au chef sa verifice. Noroc cu Valentina cea apriga ca deodata, este brusc descoperit. In schimb, trei calatori independenti pe care ii luasem din no man’s land unde stateau de ore bune desi aveau permisul de trecere frontiera in original, acesta nu sosise pe mail la granita, asa ca au trebuit sa-i lasam acolo…

Vom cobora apoi pana la Sary-Tash, un alt sat de munte unde sunt cateva homestay-uri, dar am decis sa mergem mai departe pana la Osh si sa nu dormim aici. Oricum, in Sary-Tash nu am gasit de mancare decat niste cartofi prajiti si omleta, asa ca m-am felicitat ca am decis sa tragem inca un pic pana la Osh. Mai ales ca de la Sary-Tash am avut parte de asfaaaaaalt ! Da, asfalt, asfalt bun, drumuri de viteza, trafic, TIR-uri chinezesti si mai ales ambuteiaj la intrarea in Osh. Dar odata ajuns in Osh, am avut, un sentiment de familiar, ca si cum as fi ajuns acasa. Da, aveam in fata ochilor muntii afghani cu zapada, Panjul cel vijelios, privelistile acelea incredibile, dar la Osh m-am simtit in mod straniu acasa…

A doua zi am revazut Osh, apoi am zburat spre Bishkek si in fine, am zburat spre casa cu Turkish Airlines via Istanbul. Planul initial era sa zburam direct din Osh, dar din pacate, Turkish Airlines nu a mai zburat anul acesta la Osh, asa ca a trebuit sa dam o fuga pana in capitala Kyrgyzstanului pentru a pleca acasa.

Dar, da, m-am indragostit de Pamir Highway. Imposibil sa nu. Da, e greu, da, drumurile sunt proaste, da, mancarea nu e grozava (darn ii nu mori de foame), dar ceea ce vezi este … out of this world !

Imagini Pamir Highway. Yamg – Osh

Buna dimineata, Yamg !

Vor fi si multe mere in Pamir !

La apa !

Apa curenta in Pamir

Spre Yamchun

Fabulos – Cetatea Yamchun

Zidurile cetatii Yamchun

Cu muntii afghani pe fundal …

Cetatea Yamchun – imagine din drona

Yamchun

Spre bai

Baile Bibi Fotima Zahra – zona pentru barbati

Si partea cea mai interesanta, de obicei rezervate femeilor goale 🙂

Tajikistan si Afghanistan separate de un rau …

La revedere de la gazdele noastre din Yamg

Dupa cateva minute, o luam picior in Vrang spre …

… o veche stupa budista, fost templu al focului zoroastrian

Acum mai bine de 1000 ani, aici era o importanta comunitate budista – cu manastire, cu stupe, cu statui

Pamir !

Aloooo. jos, gaina ca te tai !

Muntii aceia inzapeziti sunt in Pakistan. Poza e facuta din Tajikistan si intre mine si varf este Afghanistanul

Magazin satesc in Pamir

Benzinarie in Pamir

Camila salbatica refugiata din Afghanistan

La pescuit

Petroglife langa Langar

Aici am mancat la home stay-ul din Langar

Camera mea din Langar

Seara spectacol de muzica si dans din Pamir

Se pune si mama la dans 🙂

Asta e adevarata Pamir Highway !

Drumuri la peste 3000 metri

Ajutoarele pentru trecutul raului se indreapta spre rau

Asa se trece raul in Pamir. O ora mai tarziu, nu s-a mai putut, era prea multa apa topita din ghetari

Cum sa nu te indragostesti de astfel de peisaje ?

Aici nu mai e Panj, ci raul Pamir. Peste el, e Afghanistanul

Altar ismailito – zoroastrian

In Pamir, sunt destule camile salbatice

Lacuri in peisaj selenar

Ajungem in zone locuite de kyrgyzi, deci, brusc apar yurtele

Restaurantul din Alichur

Pur si simplu, Pamir Highway

Asfaaaaalt !

La doi pasi de Murghab

Murgab, al doilea oras ca marime din Pamir

Hotel Pamir – Murgab

Si camera mea. In spatele perdelelor, se afla baia 🙂

Market in container !

Cica si Tajikistanul face vin

Ferestre in Murgab

Spre granita kyrgyza

Semnul cu cel mai inalt punct de pe Pamir Highway se afla la 200 metri mai jos de punctul real 🙂

Dar, evident, vom ajunge acolo

Pare ciudat, dar Pamir Highway este parcurs de multi biciclisti

La 4650 metri !

Pamir Highway spre Kyrgyzstan

Pamir

O trupa de biciclisti din Olanda si Belgia pe Pamir Highway

Si dinspre Kyrgyzstan, urca o biciclista

Karakul Lake … Lacul Negru ??? 🙂

Ultima oprire in Kyrgyzstan

Cafea se bea doar din cesti cu branding 🙂

Sa fie clar !

Un TIR chinezesc a ramas in rau. Apa nu era cand am trecut noi, dar cand s-au intors masinile in Tajikistan, cu greu au putut trece

Punctul de transfer din masini tajice in cele kyrgyze prin granita pe unde nu pot trece decat strainii

Saray Tash, prima localitate din Kyrgyzstan

Gastronomie in Saray Tash

Transfagarasanul de Kyrgyzstan

Wow ! Sosele ! Asfalt ! TIR-uri chinezesti !

Cu Valentina in Kyrgyzstan

La Osh, am mancat la un nene uzbek acasa

Welcome to Osh !