Asadar, spre est. Am ajuns la autogara din Ankara gata resemnati ca vom sta in autocar 13 ore. Dar totusi fericiti pentru ca, la final, vom fi rasplatiti cu un oras indepartat, Erzurum, pe care nu il mai vizitasem niciodata.

Autocarele turcilor merita cateva cuvinte de lauda. Merg ceas, sunt curate luna, iar inauntru domneste o ordine de fier. Toti pasagerii sunt civilizati, nu e galagie, nu se mananca decat cel mult biscuiti si se bea din cafeaua pe care ti-o da baiatul de la bord, un fel de om bun la toate. Pana si copiii stau cuminti sa treaca timpul sau trag la aghioase pe niste paturici intinse pe podea, sub scaune. La fel ca la metroul din Ankara, lingi miere in autorcarele de cursa lunga turcesti. Plus internet wireless pentru laptop si televiziune prin satelit pe un ecran aflat pe spatarul scaunului din fata.

Nu mai tin minte ce am facut cele treisprezece ore. Am trecut prin zeci de sate, am vazut kilometri intregi de peisaje mai mult sau mai putin spectaculoase, am mai citit din ghid, am dormit. Prima oprire, dupa vreo sase ore de mers, a fost la Sivas, un oras important din Anatolia de Est. Nu am vazut decat autogara, si aici insa a fost interesant pentru ca prin autocar s-au perindat cativa negustori care mai de care mai pitoresti ce incercau sa vinda covrigi si ciorapi. Peste inca vreo patru ore, timp in care am trecut printr-un soi de defileu, am facut un popas pentru masa, exact la apus. De-abia a doua zi, la Erzurum, m-am prins ca, de fapt, nimerisem in plin Ramadan si ca opririle autocarului erau socotite dupa interdictia de a manca si a bea pana la apusul soarelui. Infulecatoriile de tip impinge tava, plasate strategic in calea celor mai frecventate rute sunt impresionante, cred ca pot manca simultan cateva sute de oameni coborati din zeci de autocare.

In apropiere de Erzurum am trecut prin primul check point al armatei turce. Nu e una dintre cele mai placute experiente sa vezi, in apropiere de miezul noptii, ditamai tancul protapit in mijlocul soselei si soldati afisandu-se cu diverse flintoace care mai de care. Un soldat a urcat in autocar si a strans toate actele de identitate ale pasagerilor. Noi eram singurii straini la bord, asa ca paspoartele noastre au fost predate on top of everything else sefului care astepta pe trotuar. Il vedeam pe geam, omul le-a rasfoit pana a gasit stampila de intrare, de fapt, asta era singurul lucru care il interesa, cand si pe unde am intrat in tara. Dupa care ne-am primit actele inapoi, fara intrebari. La toate punctele de control prin care am trecut (cred ca au fost vreo cinci in total) procedura a fost identica. Deci nicio problema pentru turisti, asa cum, de fapt, proroceste si ghidul Lonely Planet.

Am ajuns la Erzurum putin dupa ora 11 noaptea. La coborarea din autocar ne-a lovit un aer rece de iarna, asa ne-am amintit ca orasul se afla la 1.800 de metri altitudine. Am sarit intr-un taxi care ne-a dus la hotelul pe care il rezervasem prin telefon din Ankara. 100 de lire turcesti dubla pentru un hotel situat la doi pasi de centru si curat, dar cam imbatranit si fara gloria de altadata. Si frig in camera.

Dimineata am facut cateva poze de pe terasa hotelului, orasul este, de fapt, intr-o vale inconjurata de munti chei, numai buni pentru sporturi de iarna. Se pare ca sunt niste zapezi grozave iarna pe-aici si friguri groaznice. Vara, in schimb, in timpul zilei, temperaturile sunt numai bune pentru activitati turistice. La cinci kilometri de Erzurum, la putin peste 2.000 de metri inaltime, se gaseste Palandoken, cea mai faina statiune a Turciei, unde poti sa te dai cu schiurile cand vijgalaul e in toi. Ma si vad ducandu-ma de Craciun la Erzurum, mi se pare un loc suficient de exotic.

Prima impresie de pe strazile din Erzurum: zeci de masini inmatriculate in Iran. Multe femei intolite cu burka. Tarancile care vin cu treaba la oras nu poarta burka, ci niste paturi ca de scoarta cu care se acopera complet.

Mai intai am fost la banca sa schimb bani. Functionarul de la ghiseu a fost foarte entuziasmat cand mi-a vazut pasaportul romanesc, Hagi, Popescu, Lucescu, fotbal. Nu stia decat turceste, asa ca posibilitatile lui de a a-si exteriorizeze entuziasmul au fost limitate. Si eu am fost foarte fericit la banca, cursul era mai bun decat la casa de schimb din Istanbul.

Pana in pranz am dat gata tot ce era de vazut in Erzurum. Çifte Minareli Medrese, adica medresa cu doua minarete, este cea mai spectaculoasa constructie din Erzurum, o medresa  veche de prin 1200, care arata exact ca surorile din estul indepartat, din Uzbekistan. Nu cu mult mai prejos este si Yakutiye Medrese, un seminar teologic mongol de prin 1300, cu un minaret decorat cu faiante albastre si verzi. Tocmai cand faceam poze mai cu spor, o femeie intolita in burka din cap pana in picioare a trecut prin fata medresei – asta da introducere abrupta in atmosfera orientala.

La pranz am mers sa vedem si castelul orasului, construit de imparatul Teodosiu prin secolul cinci. M-am catarat in turnul cu ceas si am avut parte de o vedere de ansamblu, chiar in momentul in care muezinii rosteau chemarea la rugaciune si tot orasul rasuna de vocile lor, click pe video pentru o mostra din atmosfera erzurumeasca:

Tot la castel ne-am imprietenit cu paznicul pe care l-am intrebat daca nu cunoaste vreun taximetrist care sa ne duca vreo suta de kilometri inspre nord, in valea Tortum, unde voiam sa vedem doua bisericute georgiene. A fost cam greu cu engleza, dar pana la urma totul a mers ca uns, tipul a pus mana pe telefon si in cinci minute si venise un amic de-ai lui cu tot taxiul. Am negociat, nu foarte mult, am cazut la pace pentru o plimbare de cinci ore contra 100 de lire turcesti. Am plecat imediat.

Valea Tortum se intinde pe vreo suta de kilometri intre Erzurum si Yusufeli si ascunde cateva sate unde se pot vedea biserici georgiene de ev mediu timpuriu ramase din timpul Regatului Georgian (secolele 12, 13). Prima oprire a fost la Bagbasi, un satuc ascuns intr-o vale secundara care porneste din Valea Tortum. Aici am vazut o biserica de secol 10, in stare foarte buna pentru ca acum functioneaza ca moschee si este, oarecum, ocrotita. Din cauza vegetatiei abundente, a fost insa greu sa o fotografiez.

Nu la fel de norocoasa este catedrala din Oskvank, a doua oprire din acea dupa-amiaza. Este o constructie masiva, impresionanta, dar care, din pacate, se afla intr-o stare avansata de degradare. Mai sunt inca vizibile cateva fresce, inscriptii in georgiana si decoratii exterioare.

La plecarea din Oskvank drumul era blocat, din cauza unor lucrari la canalizare. Am asteptat vreo 20 de minute, timp in care a mai venit o masina dupa noi. Din ea a coborat o mamita intolita corespunzator, a venit glont la noi, ne-a pupat de parca ne cunosteam de-o viata, ne-a servit cu prune dintr-o punga si ne-a povestit in franceza de calatoria ei la Paris, cu ani in urma. Cand s-a eliberat drumul, ne-a pupat scurt de adio si dusa a fost, ea in ale ei, noi in ale noastre. Nu stim cum o cheama, nu stim de unde venea, nu stim unde se ducea. Si n-o s-o mai vedem niciodata.

Aici poate ar fi momentul sa spun clar si raspicat ca toti oamenii pe care i-am intalnit in aceasta calatorie au fost prietenosi peste poate, foarte deschisi si foarte dornici sa ajute niste turisti rataciti prin Anatolia Orientala. Proful de germana din Kars care ne-a ajutat sa ajungem la Dogubeyazit, taximetristul din Igdir care ne-a dus gratis de la o autogara la alta pentru ca ne-a vazut dezorientati rau de tot, ghidul din Mardin care ne-a explicat toata filosofia de viata dupa care curge apa prin gradina unei medrese sau chelnerul de la o infulecatorie din mijlocul pustiului care ne-a incurajat sa mergem la Dyabarkir, in inima Kurdistanului, convingandu-ne ca nu e niciun pericol… Ei sunt doar cativa dintre cei care ne-au ajutat pentru ca se bucurau sa vada straini in coltul acela indepartat de Turcie. Tara frumoasa, oameni primitori si saritori, mancare fantastica. Ce sa-ti doresti mai mult?

Dar sa ne intoarcem in Valea Tortum. De la Oskvank am continuat sa mergem catre nord pana cand am ajuns la un lac superb de baraj natural, format in urma cu cateva sute de ani. Valea s-a ingustat destul de mult, iar soseaua serpuia pe malul acestui lac cu ape turcoaz. Un loc cu adevarat frumos si, din cate am inteles, si foarte gustos, pentru ca lacul este plin de peste. Am oprit si la un restaurant cu gandul sa mancam, l-am invitat si pe taximetrist la masa, dar fara succes, pentru ca postul e sfant cand soarele sade inca sus pe cer. Asa ca nu am mai mancat nici noi, dar am ramas cu gandul la pestele din lacul Tortum.

Inapoi in Erzurum am avut o prima experienta culturala. Ne-am asezat la o masa la un restaurant pentru ca tocmai ce se asezau farfuriile. Chelnerii parca erau teleghidati, scoteau pe trotuar toate mesele si le aranjau cu maxima viteza. Rugamintile noastre trilingve dupa un meniu au fost zadarnice. Apoi au inceput sa duca mancarea. Kebap de oaie la jar, infipt in niste tepuse, muraturi, salata de rosii, ayran, pepene verde. Puneau acelasi lucru la toate mesele, care incepusera sa se umple de musterii. Familii intregi, parinti, copii, nepoti, bunici. Noroc ca am apucat sa ne dam seama ca toata lumea astepta cuminte sa apuna soarele si nu ne-am repezit sa infulecam hulpav, ca niste necredinciosi lihniti ce eram. Soarele s-a dus usor catre apus, lumina s-a inchis la culoare, traficul din oras s-a oprit de tot, nu mai era nicio masina pe strada. Toti asteptau in blockstarturi cantarea muezinilor. La sapte si jumatate dezlegarea la mancare venita din turnurile de moschee s-a pogorat asupra Erzurumului si toti au inceput sa bea apa, pentru ca setea e mai greu de suportat decat foamea. Jumatate de ora orasul a fost mort, tot orasul infuleca. Nicio masina pe strada, liniste. Cu gura plina de kebap gustos ne-am dat seama atunci ca trebuie sa ne schimbam obiceiurile alimentare dupa rigorile Ramadanului. Asta daca nu voiam sa mancam doar biscuiti ascunsi prin benzinarii sau prin camerele de hotel.

A doua zi am pornit spre Kars, ultimul oras din Turcia inainte de frontiera cu Armenia. Aventurile de acolo, in episodul 4.

Erzurum si valea bisericilor georgiene spre lacul Tortum

Dupa apusul soarelui, pe drumul de la Ankara inspre Erzurum, popas la impinge tava

Erzurum din camera hotelului

Yakutiye Medresse, seminarul teologic mongol construit la 1300

Çifte Minareli Medrese, adica medresa cu doua minarete

Haute-couture à la Erzéroum

Cetatea si turnul cu ceas

Erzurum si muntii chei din apropiere

Trambulinele din Palandoken pentru sariturile cu schiurile

Intrarea in Valea Tortum

Bisericuta georgiana din Bagbasi

Catedrala din Oskvank

Nu cred ca va mai sta in picioare multi ani

Valea Tortum in toata splendoarea

Lacul Tortum

Lacul cel turcoaz

A apus! Toata lumea la masa!

Dupa apus tot orasul explodeaza si se umple de lume

Ceai negru fiert pe jaratic

Nessun dorma: prin oras aproape de miezul noptii