Distribuie articolul:

Asa cum am aratat in episodul anterior, intre Tashkent si Samarkand am folosit autobuzul, ceea ce a fost bine, pe de o parte (varianta cu trenul era la ore inacceptabile pentru noi – pierdeam prea mult timp), pe de alta parte, a fost inghesuiala si cald. Calatoria a durat cam 4 ore, si autobuzul ne-a lasat epuizati pe undeva la marginea Samarkandului, intr-un loc de unde se puteau vedea in zare edificiile Registanului dominand celelalte cladiri din centrul orasului. Din motive de operativitate, in general am preferat cazarile in apropiere de locurile vizitabile importante, tocmai pentru a putea fi la prima ora cand se deschid portile la fata locului. Din discutiile pe care le-am avut la gazda din Tashkent cu alti turisti, intelesesem ca multi preferasera pensiunea Bohodir, de aceea ne-am si indreptat cu un taxi in acea directie. Din pacate, un festival international de mari proportii care avea loc exact in acele zile in Samarkand ocupase toate locurile bune si ieftine din zona. Ca urmare, locul unde am fost cazati a fost o alta pensiune la doar 50 m distanta, la un pret cu doar putin mai mare: Furkat. Aceasta pensiune, asa cum aveam sa vedem, a fost o alegere foarte buna. Mancarea a fost excelenta, iar conditiile asijderea. Gazda este un tip extrem de simpatic si primitor, cu figura tipic ruseasca, vorbitor de engleza presarata cu multe cuvinte imprumutate din rusa. Pana la urma, iesea un amalgam extrem de comic, care a dus la buna dispozitie pe intreaga perioada de gazduire; dupa cum am vazut si aveam sa vad, noi, romanii, suntem bine primiti in Uzbekistan, ca un fel de “frati de suferinta” comunista. De multe ori, in discutii, spunand ca suntem din Romania, oamenii credeau, din necunoastere, ca am fost parte din Uniunea Sovietica si ca urmare deja aveam experiente trecute comune. Dupa multi uzbeci, Ceausescu a fost un patriot, care si-a iubit tara, iar ceea ce i s-a intamplat a fost reprobabil. Multi uzbeci cred ca era mai bine cand era URSS si era un control centralizat. De altfel, in marea lor majoritate, uzbecii constituie un popor modest. Chiar si la orase, ei sunt imbracati traditional si nepretentios, iar impresia generala este ca va mai dura ceva timp pana cand cosmopolitismul sa isi faca simtita prezenta.

Seara am iesit in jurul Registanului, un ansamblu de portaluri si moschei imense, de o arta incredibila, poate cea mai frumoasa zona din Smarkand. Era un festival care se desfasura acolo (in prezenta presedintelui republicii), iar muzica se raspandea in aer, atragand multi curiosi. Nu am putut sa nu tragem cu ochiul printre gardurile ridicate, de altfel, la un moment dat, chiar am putut sa avem un unghi foarte bun si sa vedem scena. Se auzea muzica interpretata de Al Bano … si mi-am spus ca ar putea sa fie o inregistrare, dar nu era. Era chiar el, in persoana, iar ceea ce s-a intamplat pe scena si la care am fost partial martori, puteti vedea inregistrat aici.

Ziua 3

Dis-de-dimineata, am pornit la drum, dupa o masa copioasa la Furkat. Am plecat spre moscheea si mausoleul lui Bibi Khanym, sotia chinezoaica a lui Timur. Ceea ce aveam sa vad insa, inainte de a ajunge acolo, a depasit orice imaginatie. Zeci de femei, cu broboade multicolore, spalau de la prima ora strazile cu multe galeti de apa, cu peria, folosind detergent, poate ceva ocazionat de venirea presedintelui. Moscheea Bibi Khanym este imensa (35 m inaltime), extrem de frumoasa si se afla in continua restaurare de cativa ani. In curtea sa se afla sculptat un Coran deschis, in jurul caruia unele din femeile care vin aici se rotesc, avand credinta ca acest ritual le va aduce cat mai degraba copii. Vizita la Bibi Khanym merita din toate punctele de vedere, fiindca da un punct important de intelegere a artei perioadei in care s-au construit aceste imense moschei-mausoleu. Trecand pe langa piata si bazarul Samarkandului si trecand drumul, se afla un alt punct important de vizitat: Shah-I-Zinda, un complex (ca o alee ascendenta) de mausolee de o frumusete remarcabila. Frumusetea lor este sporita si de faptul ca au fost recent restaurate, desi exista voci care considera ca astfel li s-a rapit ceva din autenticitate. Aici, atat Timur, cat si Ulugbeg si-au ingropat familiile, iar Shadi Mulk Aka (mausoleul uneia dintre sotiile lui Timur) ramane unul dintre cel mai maiestrit lucrate mausolee.

Dupa Shah-I-Zinda, am pornit catre observatorul astronomic al lui Ulugbeg, o mostra de varf a stiintei medievale islamice. Drumul a fost placut si l-am realizat pe jos, desi a insemnat cativa kilometri. La intoarcere am trecut pe langa muzeul de arheologie Afrosiab si mausoleul Profetului Daniel, acesta din urma a fost unul dintre locurile care m-au impresionat cel mai mult. Desi mai vazusem un loc care pretindea acelasi lucru (ca fiind pastratoarea moastelor Profetului Daniel) in Susa, in sud-vestul Iranului, acest obiectiv mi s-a parut parca mai vibrant si mai autentic. Desigur, este o parere personala la urma urmei si autenticitatea e un lucru destul de greu de dovedit, mai ales cand e si credinta la mijloc. Facandu-se de pranz, am mancat cu pofta prin piata Samarkandului si am cumparat smochine si halva. Am mers apoi sa vizitam Registanul, care este intr-adevar emotionant pentru orice vizitator. In primul rand, te doboara imensitatea, maretia, frumusetea, masivitatea celor trei portaluri, vastitatea spatiului din curtile interioare si culoarea decoratiunilor care se asorteaza la albastrul de peruzea al cupolelor. Afluxul de turisti este mare, intrucat complexul nu putea fi vizitat in perioada in care am fost noi decat trei ore pe zi. Dupa-amiaza, am petrecut pe strazile orasului vechi si am vizitat mausoleul Guri Amir (o alta perla de arhitectura care este bine sa fie vazute spre asfintit, protectoare a mormintelor lui Timur, Ulugbeg si a altor conducatori ai vremii) si cateva moschei/ mausolee din apropiere Ak-Saray si Rukhobod.

Seara a insemnat o noua participare, din afara gardurilor, la spectacolul multicolor international de la Registan si o buna plimbare si “baie de multime” prin parcul si piata din apropiere.

Ziua 4

Parasind cu greu Samarkandul, unul dintre cele mai frumoase orase pe care le vazusem, ne-am indreptat spre Shahrisabz, locul de nastere al lui Timur. Din nou, am luat un taxi colectiv (in lipsa unui autobuz direct) si ne-am rugat sa mai vina cineva in acea directie; fiindca dupa aproape o ora nu venise nimeni, am considerat ca se face prea tarziu si am platit pretul intreg. Lucrurile acestea se pare ca nu poti sa le controlezi … in Uzbekistan am avut parte si de masini pline, si de masini goale, iar pretul afisat de taximetrist a fost de cele mai multe ori corect, fara a fi “ajustat” special pentru turisti. Drumul a fost din nou foarte frumos, cu trecere prin munti (trecatoarea Takhtakaracha – 1.788 m) si nu a durat mult. In aproximativ o ora si jumatate am ajuns.

Ceea ce te impresioneaza in chiar mijlocul orasului este statuia imensa a lui Timur si ruinele palatului Ak-Saray, cu un portal imens, grandios, de 40 m inaltime. Se poate urca intr-unul dintre cele doua picioare ramase ale portalului pentru a vedea orasul de la inaltime. Alte edificii care merita sa fie vizitate in Shahrisabz sunt: moscheea Kok Gumbaz si complexul Hazrati Imam, cel care adaposteste si cripta lui Timur (in care Timur a intentionat sa fie ingropat; asa cum am vazut mai sus insa, el este prezent in Samarkand in mausoleul Guri Amir) si un muzeu dedicat acestui maret conducator.

Am luat apoi o marshrutka spre Qarshi, iar de aici un autobuz catre Bukhara. Aici ne astepta o noua bucurie a simturilor, un alt oras-perla al culturii si civilizatiilor trecute. Despre aceasta, intr-un nou episod, pe Drumul Matasii.

Codrin

https://codrinnicolau.wordpress.com