Air Serbia: zboruri zilnice Bucuresti – Belgrad din 9 decembrie. De la 109 euro

Air Serbia

Nu stiu cati dintre voi ati urmarit ce se intampla cu compania nationala sarba – JAT, dar va pot spune ca in ultimele luni s-au intamplat niste lucruri absolut spectaculoase pe care mi le-as dori si de la Tarom :). Totul a inceput din momentul in care compania Etihad a emiratului Abu Dhabi (competitorul cel mai crancen al lui Emirates) a achizitionat 49% din actiunile transportatorului sarb. Restul de 51% a ramas in proprietatea guvernului sarb, dar cei din Emirate s-au apucat sa schimbe totul… Au inceput cu numele – JAT (Jugoslovenski Aerotransport adica Transportul Aerian Iugoslav), un nume usor desuet in conditia in care Iugoslavia nu mai exista de mai bine de un deceniu… JAT s-a rebranduit in Air Serbia incepand din iulie. Apoi, cei de la Etihad le-au mai dat niste avioane, know how, au introdus cursa Abu Dhabi – Belgrad si lucreaza la transformarea aeroportului Belgrad – Nikola Tesla la un hub al Etihad care prin subsidiara Air Serbia sa acopere Balcanii, Europa Centrala si alte destinatii de nisa din Europa Occidentala unde nu s-ar justifica un zbor Etihad direct din Abu Dhabi.

Asa ca noua Air Serbia si-a anuntat noul oras. Printre destinatii se afla si Bucurestiul care va fi deservit zilnic incepand cu data de 9 decembrie. Pana acum, Taromul zbura ruta Bucuresti – Belgrad de 4 ori pe saptamana in colaborare cu JAT-ul, acum nu stiu foarte exact cum va mai continua colaborarea. Cert este ca Air Serbia va zbura, iar ceea ce este important, pretul unul bilet dus-intors este de minim 109 euro… Si sincer, Belgrad este un oras chiar interesant de vizitat – iata ce poti face intr-un weekend in capitala Serbiei. In acest moment, nu poti cumpara bilet de avion Bucuresti – Abu Dhabi via Belgrad (sau cel putin nu pe site-ul Air Serbia), dar evident asta va fi posibil in viitorul cred ca destul de apropiat. In schimb, poti cumpara bilete de avion spre Germania si Scandinavia, dar nu pot spune ca preturile sunt ceva de speriat (de pe la 275 euro in sus), dar ma astept sa vedem in curand promotii.

In fine, de salutat ce se intampla la Air Serbia, sper sa vedem un parteneriat similar si la Bucuresti. Cu Emirates, cu Gulf Air sau poate cu o companie mai de departe.

Biletele la puteti achizitiona de pe site-ul Air Serbia  sau aruncati o privire si pe Tripsta, daca vreti sa aveti comparatia intre mai multe companii aeriene.

Sursa

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii