Distribuie articolul:

In seara precedenta, dupa ce explorasem Corfu de Nord-Vest, eram plin de entuziasm. Insula mi se parea geniala, atat de geniala incat am mai stat vreo doua ore (netul nu e deloc genial) sa selectionez cateva poze (o treaba grea dupa cate locuri extraordinare vazusem) si sa fac o postare pe blog. Aceasta era postul si am scris-o cu mult drag… Dar, a doua zi, cu greu m-am ridicat din pat… Doar gandul ca va urma o zi cel putin la fel de frumoasa.

Ma uitasem pe ghiduri de cu seara. Ziua de azi era mai variata, nu bantuiam de la o plaja la alta. Sigur, mai vedeam si niste plaje, dar urma sa le alternez cu palate, manastiri si niste punct de panorama. Asa ca, dupa micul dejun, am sarit in micul meu Fiat Punto si am plecat vijelios pe serpentinele din Paleokastrita. Urma sa o iau de data asta spre sud, pentru unul dintre cele mai faimoase puncte de panorama de pe insula – Kaiser’s throne. Wilhelm II, kaiserul Germaniei, a iubit Corfu, de fapt, chiar a si achizitionat un palat pe insula, iar acesta era locul sau favorit… asa ca Imperator la Kaiser trage, daca pana si lui Wilhelm ii placea, nu puteam sa nu ma duc sa-l vad.

Asa ca am condus linistit pe niste drumuri net mai largi si mai bine semnalizate decat cele de ieri, dovedind ca si Corfu poate avea o infrastructura rutiera moderna, pana cand am dat de semnul spre satul Pelekas. Evident, au reaparut serpentinele pe care le urci aproape in orb si satul in care nu pot intra, simultan, doua masini venind din directii opuse… pana la urma, am gasit un mic loc de parcare si am luat satul la picior. Simteam ca n-o sa mai am timp sa ma opresc prin alte asezari, asa ca m-am gandit sa savurez un pic o asezare rurala corfiota.

Rurala, rurala, dar si aici gaseai case supraetajate si, evident, numeroase taverne. Spre deosebire de multe alte locuri, tavernele din Pelekas pareau sa fie clar destinate localnicilor, iar una din piatetele satului era acoperita aproape total de mesele teraselor. Evident, fiind destul de devreme (cam 10 dimineata), putini stateau sa-si bea cafeaua. Insa linistea mormantala care domnea pe ulitele satului s-a spulberat… dinspre vale, urca o masina ciudata care urla ceva la megafoane. Astept sa vad minunea si vad un magazin ambulant de tot soiul de produse necesare gospodariei ce urca din greu spre sat… o duba plina cu oale, hardaie si maturi. Ciulesc urechea… parca printre produsele anuntate (care toate sunt ieftine, ieftine, ieftine) si ceva din Romania. Spre marea mea surprindere, din amorteala satului, apar cateva gospodine dornice sa-si mareasca si ele colectia de mopuri si ligheane. Intreb ce zice reclama pe care niste megafoane le urla din toti rarunchii despre Romania… Maturile sunt din Romania. Aha, iata un produs pentru care suntem celebri in Corfu :).

Pana la urma, urc in masina si ajung in varful dealului… Pe un pinten de deal, la vreo 200 si ceva de metri deasupra tarmului marii, de langa un restaurant, o mare panorama… aproape intreaga coasta apuseana de pe la Paleokastrita spre… cine stie unde . Daca mai urci inca niste scari, o alta panorama se deschide spre interiorul insulei, practic, de aici de la tronul Kaiserului… o mare de verde, sate care rasar pe vai si, in departare, in ceata diminetii, silueta fortaretelor din Corfu City… Super.

Si totusi nu pot sa nu trec sa mai vad niste plaje… arunc o privire spre plaja Pelekas, apoi mult mai spectaculoasa plaja Mirtiotissa, o plaja cu o apa verde fosforescenta, dar mai faimoasa prin faptul ca este singura plaja de nudisti din Corfu… si erau vreo 20–30, inclusiv familii cu copii. Nemtii astia nu se dezmint.

Au urmat apoi kilometri de condus spre sudul insulei. Voiam sa vad un lac aflat la cativa pasi de malul marii, un soi de Techirghiol al Corfului. Se cheama Korission (sau Horission mai vad scris pe niste indicatoare batute de ploaie) si nu stiu de ce ma atrage. Pare doar un lac… dar plec in cautarea lui… strabatand sate catarate pe munti cu ulite stramte si unde fiecare centimetru pare sa aiba o logica. Pana la urma, scap de dealurile cu meandre si, deodata, filmul se schimba brusc… daca, pe dealuri, te mai puteai orienta, pe aici, mai greu… Teoretic, ar trebui sa trec pe langa ceva ruine bizantine, un monument al bietilor soldati sarbi care au reusit sa ajunga aici, in fine, dispare complet orice urma de indicator si ajung pe malul marii intr-un loc unde sa termina soseaua. Revin si imi pun in functiune propriul GPS – flerul meu de navigare si, cum, necum, dau de drumul spre Korission… Yap, asta e… soselei i se termina asfaltul, patinez acum pe nisip, dar drumul pare batut si in departare vad niste kite-uri… Hmmm… se pare ca aici sunt kite-surferii.

Si, intr-adevar, pe o plaja ca de sfarsitul lumii… nu sunt tonete, nici restaurante sau beach-baruri, e doar o plaja de o lungime si latime fara egal in Corfu, cu un nisip extraordinar de fin si cu un spectacol non-stop… aici e plaja de kite-surferi si doar urmarindu-le miscarile te bucuri de un show… chiar daca se repeta la nesfarsit ca intr-un ritual tribal…. Zmeul te trage spre larg, il tii intr-o mana, apoi schimbi pozitia si directia, te dai pe spate si hop! saritura iconica.

Ma uit la ceas si imi dau seama ca timpul e cam inaintat si mai am de vazut doua lucruri de neratat pe insula – palatul Achilleion si manastirea Pantokrator de pe cel mai inalt deal din Corfu… Ajung in cele din urma si pe coasta estica a insulei… o diferenta ca de la cer la pamant fata de cea vestica… Aici, totul este plat, iar statiunile “clasice” cu hoteluri mari, restaurante si mii de magazine de suvenire se succeda de-a lungul soselei impecabile care este, minune mare!, dreapta. Aici, este zona de turism de masa, de turism industrial… nu mai gasesti drumurile contorsionate, dar pline de colturi frumoase, nu mai gasesti satele prin care de abia te strecori cu un biet Punto, nu mai gasesti acele panorame extraordinare. In schimb, nici aici nu gasesti indicatoare spre cel mai important obiectiv turistic al regiunii – palatul Achilleion! Asa ca ajung la Kanoni, suburbia pitoreasca a Corfu City, unde ma prind ca e timpul sa intorc si sa ma uit cu mai mare atentie la indicatoare… si pana la urma dau de indicatorul spre Achilleion intr-o mare de indicatoare care te trimit spre magazine, hoteluri si restaurante, pe cea mai mica si mai neinsemnata placuta scrie sfios “Achilleion”… si o iau voiniceste sus pe deal pana ajung la intrarea in palat. Decartez 7 euro si iata-ma in fata unui palat cu adevarat imperial.

Se pare ca insulita asta, Corfu, a avut de-a lungul timpului un magnet aparte. Nu numai pentru mine… ci si pentru capete incoronate. Se pare ca faimoasa imparateasa habsburga Elisabeta (cunoscuta mai degraba sub numele de Sissi), sotia lui Franz-Josef, s-a indragostit de asemenea de Corfu… si asa a inceput povestea palatului Achilleion. Sissi a fost o plimbareata… asa a ajuns la cutite cu soacra-sa dupa ce fiica sa, Sofia, in varsta de 2 ani, a murit in timpul unei vizite in Ungaria. Ca sa scape de soacra-sa, sub pretextul unei vacante mediteraneene din motive de sanatate, Sissi a disparut prin marile calde, ajungand si in Corfu unde a fost gazduita de guvernatorul britanic al insulei (era cu putin inainte de cedarea catre Grecia a insulelor ionice) in palatul Mon Repos. Sissi a indragit atat de mult insula, incat a decis sa-si construiasca un palat aici pentru a se stabili cat poate ea de mult in Corfu… Fiind si o mare fana a legendelor lui Ahile, conceptul palatului a fost inspirat de marele erou aheu. Palatul a fost construit fix dupa un plan inspirat de ea si a fost terminat in 1891. Sissi hotarase sa se mute aici definitiv si sa nu se mai intoarca la Viena… din pacate, nu s-a bucurat prea mult timp de superba proprietate… in 1898 urma sa moara asasinata, la Geneva, de un anarhist. Iar sotul ei, indureratul imparat Franz-Josef, a vandut palatul imparatului german Wilhelm II. Acesta, si el un mare calator la randul lui indragostit de Orient (a fost si prin actualele Liban, Siria si multe alte locuri exotice), a ajuns in Corfu, la invitatia familiei regale grecesti care l-a gazduit in Mon Repos. Wilhelm a revenit destul de des si a gasit si palatul lui Sissi. I-a oferit un pret bun lui Franz-Josef si iata a doua personalitate imperiala detinatoare a palatului… nu pentru mult timp insa pentru ca a inceput Marele Razboi, aliatii au confiscat palatul, transformandu-l in spital de campanie pentru armata sarba, iar palatul a inceput sa se degradeze… Imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost concesionat pentru 20 de ani si a fost restaurat ca hotel si cazinou de lux pentru ca, in fine, sa revina statului elen care, cu bani europeni, l-a refacut si redeschis circuitului turistic ca palat.

Am luat salile palatului la vizitat… Trei leitmotive gasesti peste tot – Ahile, imparateasa Sissi si imparatul Wilhelm. Ahile se regaseste mai ales in imensa fresca ce domina etajul superior, unde isi prezinta triumful sub forma corpului neinsufletit al lui Hector, fiul regelui Troiei, tarat in colb, si prin imensa statuie de la capatul gradinii. Imparateasa e prezenta prin tot ce inseamna arta, iar Wilhelm e si el prezent cu poze si cu dormitorul imperial in care a dormit.

La capatul gradinii care cred ca a vazut zile mai bune, se afla o imensa statuie de metal a lui Ahile in pozitie razboinica (statuia initiala din piatra cu un Ahile pe moarte, lovit in calcai, nu a cadrat cu gusturile martiale ale lui Wilhelm) si de acolo, o superba panorama spre Corfu City, mai precis spre pista aeroportului… palatul, evident, se afla sus pe un deal care domina intreaga regiune intr-un mod, desigur, imperial.

Se apropia seara si pentru nimic in lume nu puteam rata panorama de pe inaltimea de 900 si un pic de metri de la manastirea Pantokrator… asa ca am strunit din nou masina, am evitat Corfu City pe cat am putut si, in cele din urma, trecand pe langa pod, am ajuns pe soseaua principala spre Paleokastrita, deja prea bine cunoscuta, dar din autobuz J. Pana la urma, am descoperit indicatorul spre Ipsos, o alta statiune industriala a insulei, si apoi am inceput sa ma catar voiniceste spre maretul deal. Vazusem ceva poze cu manastirea langa care se pare ca e o mare statie radio care probabil arunca o privire indiscreta si in Albania comunista care se vede perfect de la Pantokrator, dar pentru nimic in lume nu-mi puteam imagina hidosenia unui stalp imens, literalmente strivitor, construit nu langa, ci exact in curtea manastirii! Nu stiu cand a fost construit, dar mi s-a parut absolut cumplit… mai ales ca suntem in Grecia, unde Biserica Ortodoxa are un cuvant foarte greu de spus in treburile obstii… In fine, incercand cu greu sa ignor stalpul (imposibil, de altfel), am descoperit ca in zilele de inceput de august este hramul manastirii si mii de corfioti vin intr-un pelerinaj aici… pe vremuri – pe jos, acum – cu masina, iar cum spiritul de organizare nu este foarte dezvoltat la greci, evident ca se creeaza un haos pe soseaua care ajunge exact sub manastire… noroc ca am presimtit ceva si am decis sa las masina mai jos :)… altfel, as fi ramas sus mult si bine blocat de sutele de masini si chiar si de autocare care au urcat pana in varful de la Pantokrator.

Din nou, ignorand bazarul, stalpul, dar si marea de antene de vis-à-vis de manastire, privelistea este geniala. Se spune ca in zilele senine poti vedea pana in Italia… Nu era cazul, dar am avut parte de o panorama splendida asupra unei parti din insula, dar si in Albania… de fapt, de aici de la Pantokrator, cu un binoclu cat de cat, poti spiona in voie… terasele din Sarande! Am luat un porumb fiert, am incercat sa vad si privelistea spre Corfu City, dar, ghinion, nu puteam intra din cauza statiei de antene, asa ca am decis sa cobor spre mare si apoi sa ma indrept spre casa, spre Paleokastrita. Dupa ce am coborat tot dealul, m-am oprit la o benzinarie unde am bagat benzina de 35 de euro. Nu mi se pare rau, tinand cont ca am batut insula timp de doua zile in lung si in lat! Asa ca am plecat bucuros spre hotel, spre Paleokastrita… Inca o zi minunata pe raboj, inca o zi in care Corfu m-a incantat… Mai aveam o singura zi, de fapt nici macar atat, doar un pic mai mult de jumatate de zi… Mi-ar fi placut sa mai bat si zona nord-estica a insulei unde nu am ajuns, dar nu mai aveam masina si in ultima instanta m-am gandit sa inteleg ceva mai mult din Paleokastrita… si mai ales sa fac o baie buna in mare, ca nu prea avusesem timp… doar picioare bagate in apa ici si colo pe cate o plaja si un popas de scalda de vreo jumatate de ora la Mirtiotissa unde soarele stralucea in apa verde a marii…

Despre Paleokastrita insa, in episodul de maine… ultimul 🙂

Am vizitat Corfu la invitatia Prestige Tours, una dintre cele mai mari agentii tour-operatoare de chartere din Romania, operand chartere spre Grecia, Turcia, Spania, Maldive si alte destinatii.