Călător prin Provence (ep. 1) – amintiri franțuzești

London Stansted

Cred că am scris un articol acum câteva zile despre Franța, în care ziceam cum îmi pare că puțini dintre noi pun Franța pe lista de vacanțe. Da, știu, Franța nu are resorturi all-inclusive, da, știu, Franța e chiar cea mai ieftină țară din Europa, dar Franța are niște peisaje și niște orașe care gem de adevărate perle arhitecturale, de multă artă, de o gastronomie recunoscută peste tot în lume (mă rog, nu la fel de simplă precum cea italiană, să zicem, e mult mai sofisticată, dar, în ultimă instanţă, cuvântul gurmand vine din franceză, iar asta, nu din întâmplare!). Franța are castele, Franța are istorie, Franța are orașe incredibile, Franța are vin (am mai scris despre excursia la Bordeaux și, în mod cert, o să mai scriu), Franța are numeroase atracții cât să-ți umple săptămâni întregi.

Personal, cred că am fost în Franța de cel puțin 15 ori – a fost una dintre țările la care visam în copilărie & adolescenţă și, atunci când am ieșit prima oară din fosta pușcărie numită Republica Socialistă România, una dintre primele țări vizitate a fost Franța. Practic, am ieșit pentru prima oară din țară la 19 ani, plecând la o bursă în Olanda – evident, prima țară vizitată pe lângă Olanda, unde urma să locuiesc aproape un an, a fost Belgia (Belgia era la 2 km de Maastricht, mă duceam acolo pe bicicletă să cumpăr mălai de la un magazin turcesc), apoi am fost la Aachen, în Germania (deh, Aachenul era la doar 40 km de Maastricht), dar apoi m-am dat peste cap să ajung în Franța, mai precis, în Paris (de care mă îndrăgostisem de când cu filmul Pisicile aristocrate). Am dat o poală de bani (165 de guldeni – cam cât mâncarea mea pe o lună în Maastricht) pentru o excursie de trei zile în Paris, în care n-am dormit mai mult de patru-cinci ore – aveam prea puțin timp și eram disperat să văd cât mai mult din orașul viselor mele). Și am venit încântat. Și am zis că nu se poate să nu revin la Paris. Și am revenit fix în vara următoare, în primul meu tur cu trenul având biletul InterRail.

Am văzut Franța de mai multe ori în ultimul deceniu al secolului trecut. Am fost în 1992 cu InterRailul prin Lyon, Grenoble, Albertville (tocmai fusese Olimpiada de iarnă acolo), Marseille, Avignon și, evident, Paris. Am revenit în 1994, vizitând prieteni și revăzând zona Grenoble – Avignon (și, în drum spre Italia, m-am oprit pentru prima oară la Nice, pe Coasta de Azur) și apoi în 1995, în drum spre Spania… la retur, am văzut Toulouse și m-am oprit din nou la Paris, pentru a vedea prima Expoziție Universală Brâncuși. În 1998, am bătut Franța în lung și în lat cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal – am urmărit echipa de fotbal a României la Lyon (victoria cu Columbia), Toulouse (victoria cu Anglia), Paris – St. Denis (egalul cu Tunisia) și Bordeaux (înfrângerea cu Croația), dar între meciuri am vizitat Provence, zona Toulouse, valea Loarei și, evident, dragul meu Paris. Mi-aduc aminte, m-am întors la Paris într-un nou city break cândva prin 2000 – 2001… Dar după aceea, nu știu de ce, s-a întâmplat (așa e să fie) să nu prea mai ajung prin Franța.

Dacă mă gândesc, în ultimul deceniu am mai fost doar în zona Bordeaux, apoi la Lyon și Avignon (în 2016, cu ocazia ruşinosului meci România – Albania 0 – 1) și la EuroDisneyLand. E drept, am mai ieșit prin Paris între două avioane transcontinentale și cam atât. Dar de fiecare dată, mi-am adus aminte de șarmul Franței și de amintirile plăcute din anii ‘90 și îmi tot promiteam că o să revin.

 

La începutul lui 2019, am primit din nou o invitație din partea Atout France, Biroul de Promovare Turistică al Franței. Era prima de acest fel, mai fusesem invitat la un workshop în București, dar eram plecat. M-am uitat în calendar și am văzut că era cumva posibil – programul începea luni, dar eu eram de vineri la Londra… Mă uit la program – invitația era să vizitez câteva orașe din sudul Franței, în Provence – Marseille, Aix-en-Provence, Arles. În Marseille și Arles mai fusesem (ultima oară, în 1995 și, respectiv, 1998), în Aix, niciodată, dar trecuse atât amar de timp, amintirile erau clar estompate – îmi apăreau diverse fragmente – un croasant pe terasa Hotel de France în Arles (nu cred că mai există), portul din Marseille, impresionanta panoramă a orașului, de la Bserica Notre-Dame de la Garde, amfiteatrele romane din Nîmes și Arles. Da, vreau, vreau, vreau să revin, cum să nu. Mă gândeam că era sfârșit de februarie, mă gândeam că e un risc cu privire la vreme (fals, am avut o vreme absolut superbă), însă am zis, hotărât, da!

Problema era că eu reveneam la București, după ce restul trupei decola spre Marseille. Partenerul aerian al excursiei era Ryanair,care, de câteva luni încoace, are zboruri directe București – Marseille (care, sincer, chiar îmi făcuse cu ochiul, așa cum îmi face cu ochiul și cursa de Palermo). Răspund că vin din toată inima, dar că mi-ar trebui bilet din Londra spre Marseille. Intru imediat pe site-ul lui Ryan, da, există zbor direct din Londra Stansted spre Marseille. Mă uit la orar – decolează pe la 6 și ceva dimineață. Păi, cum ajung la ora aia la Stansted, în Londra? Imposibil, doar dacă dorm în aeroport. De la București, ora plecării este mult, mult mai bună, cândva în cursul dimineții, pe la 10 parcă, ajungi la 11 și ceva la Marseille, sublim. Mă uit pe harta Ryanair – unde mai zboară ăștia prin zonă. Și descopăr Nîmes… da, Ryanair zboară de la Londra Stansted la Nîmes. Decolează la 13:30 din Stansted, aterizez la 16:25 în Nîmes (e o oră diferența de fus orar între UK și Franța, nu e zbor de trei ore!). Perfect. Și de acolo, găsesc eu cum să ajung în Aix-en-Provence. Zis și făcut, scriu că îmi trebuie bilet de avion Londra – Nîmes și totul se rezolvă (e drept, contactul de la Ryanair mi-a mărturisit că nici nu auzise de Nîmes și că Ryan ar zbura acolo, dar l-a găsit pe hartă).

Fast forward, câteva săptămâni mai târziu, într-o luni-dimineață la gara Victoria, pe la 8 și ceva. Am aterizat cam pe toate aeroporturile din Londra (Heathrow, Gatwick, Luton, chiar și pe supercentralul City), dar niciodată în Stansted (aeroportul de bază al lui Ryan are nu mai puțin de 57 de avioane poziționate acolo). Spre deosebire de Luton, care nu e deservit direct de tren (acum se lucrează la construirea liniei direct spre aeroport), Stansted este legat de centrul orașului printr-un tren rapid. Dar am preferat să merg mai lent și mai ieftin (12 lire sterline) cu un autobuz care pleacă din autogara Victoria. Și drumul a fost lin, OK, am mai și văzut un pic din centrul Londrei. Odată ajuns la Stansted, am descoperit un aeroport chiar fain – cu toate facilitățile, mare, tren, stație de autobuz și chiar mai multe terminale, deservit de un tren intern. Aici aterizează până și Emirates, nu este chiar un aeroport low-cost. În schimb, poate liniștit să-și schimbe numele din Stansted în Ryansted – pe oriunde mă uitam, vedeam avioane Ryanair. Nu erau multe, vreo şase-şapte, cred (restul de 50 operau curse). Și, într-adevăr, am sosit cam devreme.

Check in nu îmi trebuia, aveam doar bagaj de mână și priority, controlul de securitate a fost rapid și prompt, așa că am avut timp de un pic de mâncare în food-courtul aeroportului. Și cum mergeam spre Franța, am avut poftă de un croasant. A urmat îmbarcarea, nimic sofisticat, totul la timp, toate amănuntele, la linie și la secundă – boarding completed, cross-check, push back, taxi, clear for take off, up in the air. Zborul a fost fără probleme, am ajuns la timp. Deși nu am avut loc la geam, tipul de lângă mine a fost drăguț și s-a dat un pic la o parte să fac niște poze, am văzut Marea Mânecii, apoi am străbătut toată Franța (e chiar mare). Când am aterizat la Nîmes, mi-am dat seama de ce nimeni nu auzise de aeroportul ăsta – doar Ryanair operează aici și doar câteva curse pe săptămână. În rest, bate vântul… mai erau niște avioane militare (inclusiv unul gigantic, olandez), mai nimic.

Evident, controlul pașapoartelor s-a desfășurat cu viteza melcului turbat, eu eram un pic stresat că nu există decât un autobuz spre oraş (deh, fiind singura cursă a zilei, de ce ar mai veni) și trebuia să prind trenul să ajung și eu la o oră rezonabilă (gen 20:30) la Aix-en-Provence. Puteam prinde un tren mai încolo, dar ajungeam pe la miezul nopții. Not good.

Până la urmă, fugind un pic, am prins și autobuzul (am fost, practic, ultimul pasager) și am plecat spre gara orașului. Deși am avut de schimbat 3 trenuri, 2 autobuze și 1 avion în ziua respectivă, astrele au fost îngăduitoare și totul, dar totul, a mers șnur – am ajuns în gară cu vreo 10 minute înainte de a veni trenul, am cumpărat rapid bilete de la un automat special și iată-mă liniștit în trenul de Marseille. Din păcate, nu există tren direct din Nîmes spre Aix, așa că a trebuit să ajung în Marseille, în gara St. Charles de care îmi aduceam aminte – evident, nu mai arată ca în 1995, e mult mai modernă și mare, așa că am ajuns taman la ora mesei la Aix-en-Provence. Ca să am noroc până la capăt, hotelul era la 10 minute de mers pe jos de gară – un hotel drăguț, numit Grand Hotel du Roi Rene, parte a giganticului grup hotelier francez Accor. Văzusem pe net că are o mare piscină, dar nu îmi făceam iluzii de baie – era o piscină exterioară și, oricât de cald să fi fost la sfârșit de februarie (ziua, aveam 20 de grade), nu era exact sezonul de baie! Oricum, cei de la hotel profitau de temperaturi și reparau ceva la piscină. Am aruncat bagajul în cameră și m-am grăbit să mă alătur celorlalți, la Restaurantul Le Jardin Mazarin (cam trei minute de mers pe jos). Un restaurant cu un aer romantic pe primele străzi din centrul vechi (a doua zi, aveam să aflu că Aix-en-Provence are un centru vechi-vechi și un centru vechi-nou). Un restaurant, cred, într-o veche casă (avea atmosfera aia homey), ajutat și de un personal numai zâmbet, purtându-se familiar, dar și politicos în același timp (atât de franțuzesc, aș putea spune…).

M-am aruncat în pat după o zi lungă… am aruncat un ultim ochi pe prognoza meteo. Toată săptămâna urma să fie însorită și caldă. Yuhuuuu!

Imagini Londra – Nimes – Aix-en-Provence

Autogara Victoria London

In autogara Victoria, am luat autobuzul pentru aeroportul Stansted

Aeroport Stansted

Ma rog, mai degraba i-as zice Ryansted la cate zboruri are Ryanair de aici 🙂

Ryanair Stansted

Cuminti, gata de plecare.

Ryanair Stansted Nimes

Gata de imbarcare spre Nimes

London Stansted

Up in the air 🙂

Aeroport Nimes

Cam pustiul aeroport din Nimes

Gara Nimes

Am ajuns la gara din Nimes „la mustata”

Nimes Marseille

Trenul spre Marseille

Marseille Aix en Provence

Si mai departe, spre Aix-en-Provence

Gara Aix en Provence

In fine, dupa o zi lunga, am ajuns si in gara Aix-en-Provence

Grand Hotel Roi Rene

Grand Hotel Roi Rene 🙂 Ce bineeee

Peste frantuzesc

Si am prins si masa la Jardin Mazarin…. un peste tare bun 🙂

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii