Stiu, este confuz, regulile se schimba de la o zi la alta – unele tari renunta la cerinta de auto-izolare pentru calatorii din Romania, dar exista si tari care dupa ce au liberalizat traficul dinspre Romania au impus din nou carantinarea datorita deteriorarii situatiei epidemiologice din tara noastra si s-ar putea ca altele sa le urmeze. De asemenea, treptat Romania a renuntat la obligativitatea auto-izolarii pentru calatori care vin din anumite tari unde nivelul de cazuri noi este de asa natura incat riscurile de cazuri de „import” sa fie mult diminuate.
Voi trece rapid in revista toate tarile Europei. Trebuie sa stiti ca in acest moment, oricine vine din afara Uniunii Europene / Spatiului Economic European / Zonei Schengen va intra automat in auto-carantina fie ca vine din SUA (unde se inregistreaza oficial zeci de mii de cazuri pe zi, si neoficial sute de mii) sau din Muntenegru (care nu prea mai anunta cazuri noi). Situatia se poate schimba insa dupa 1 iulie, cand se asteapta ca Uniunea Europeana va publica o lista cu tari extra-europene de unde se recomanda sa se poata veni fara carantinare – din nou, va fi o recomandare, nu o directiva, deci Romania isi poate urma propriile criterii. asa ca lista poate varia.
O sa incerc sa fac un articol scurt si la obiect. Voi trece in revista toate tarile europene cu urmatoarele informatii – reglementarile de intrare in tara pentru calatorii din Romania / reglementarile cu privire la revenirea din aceste tari in Romania / riscuri sau schimbari potentiale. Harta de mai sus are urmatoare legenda: tarile verzi – se poate intra si intoarce acasa fara auto-izolare, tarile portocalii – exista o restrictie unilaterala (fie din partea tarii respective, fie din partea Romaniei), tarile rosii – exista cerinta de auto-izolare sau interdictie de acces fie din partea tarii respectivei si a Romanie. Deci…
ALBANIA – portocalie
Intrare: Romanii pot intra fara obligatia de auto-izolare inca de la inceputul lui iunie
Revenire in tara: auto-izolare
Riscuri / schimbari: Teoretic, dupa 1 iulie s-ar putea ridica interdictia din partea Romaniei. In realitate, Albania este departe de a indeplini criteriul de a nu fi un risc pentru sanatatea publica in Romania, asa ca e probabil ca obligativitatea de auto-izolare sa continue si dupa 1 iulie
AUSTRIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 16 iunie
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Austria nu a deschis granitele pentru toate tarile europene, doar pentru cele care le considera OK din punct de vedere epidemiologic. Tinand cont de deteriorarea situatiei din Romaniei, este posibil ca Austria sa reintroduca cerinta de testare cu 72 ore inainte de a intra in tara.
BELGIA – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie.
Revenire in tara: Cu auto-izolare
Riscuri / schimbari: Nu cred ca se va ridica obligatia de auto-izolare in urmatoarele sa zic 2 saptamani. Depinde cum va evolua situatia din Belgia.
BOSNIA-HERTEGOVINA – rosie
Intrare: Intrarea calatorilor din Romania in Bosnia este strict interzisa.
Revenirea in tara: Auto-izolare pentru 14 zile
Riscuri / Schimbari: Putin probabil in urmatoarele cateva luni, poate mai mult, tinand cont de nivelul epidemiologic din Bosnia.
BULGARIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie.
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: De peste 2 saptamani, Bulgaria inregistreaza cifre mult mai mare decat admise pentru a nu fi considerata un risc pentru Romania. Lunea trecuta a „trecut” in continuare pe lista verde, dar situatia se cronicizeaza in special in cele doua focare din Sofia si regiunea Smolyan. Exista un risc ca va fi „inchisa”, dar decizia va fi in acest caz politica.
CEHIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere din 15 iunie.
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri: Cehia are si ea un sistem de 3 tipuri de tari – verzi, portocalii, rosii. Criteriile sunt neclare si netransparente, dar aparent mai relaxate decat ale Romaniei, in acest moment nefiind decat Suedia rosie si UK si Portugalia portocalii. Puteti urmari evolutia regulilor cehesti aici.
CIPRU – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere din 9 iunie. Romania se afla in grupa B de tari, adica calatorii care vin dinspre Romania fie trebuie sa prezinte un certificat de testare COVID-19 facut in ultimele 72 ore sau vor face un test acolo pe aeroport. Dupa testare, vor trebui sa mearga in unitatea de cazare rezervata si sa astepte in auto-izolare 24 ore pana la sosirea rezultatului testului. Daca este negativ, ai libertate de miscare, daca este pozitiv, vei fi mutat intr-un hotel-carantina platit de statul cipriot.
Revenire in tara: Fara auto-izolare.
Riscuri: Cipru re-evalueaza saptamanal situatia epidemiologica si poate muta tarile dintr-o grupa in alta. Pana acum, Israel si Bulgaria au fost mutate din Grupa A (intrare fara testare) in Grupa B – Israel in urma cresterii spectaculoase a numarului de cazuri, la fel si in cazul Bulgariei, dar aici si datorita faptului ca in ultimele 2 zile in urma unor teste aleatorii, au fost gasiti zilnic bulgari cu COVID-19. Desi nici o tara nu a fost „retrogradata” din Grupa B in Grupa C (interdictie de intrare in tara, zborurile sunt anulate), nu este imposibil tinand cont de deteriorarea situatiei in Romania. Puteti urmari reglementarile si lista de tari aici.
CROATIA – verde
Intrare: Fara aut0-izolare in conditiile in care turistul poate prezenta o rezervare confirmata de la o unitate de cazare din Croatia. Romania nu se afla printre cele 10 tari UE care pot intra fara nici o conditie
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri: Desi nu exista nici o tara UE careia sa-i fie interzis accesul, nu se stie niciodata. Alaltaieri, Croatia a reintrodus obligativitatea de auto-izolare pentru calatorii care vin din Serbia, Bosnia si Macedonia de Nord. Desi calatorii in tranzit sunt scutiti de auto-izolare, nu se stie niciodata, asa ca daca vreti sa minimizati riscul de a nu fi acceptati in Croatia sau intra in auto-izolare, incercati sa intrati prin Ungaria sau Slovenia. Mai multe informatii oficiale gasiti aici.
DANEMARCA – rosie
Intrare: Danemarca interzice accesul calatorilor veniti din Romania. Motivul este reciprocitatea – nici Romania nu accepta calatori din Danemarca fara auto-izolare
Revenire in tara: Cu auto-izolare.
Riscuri / schimbari: Putine sanse sa se ridice interdictia in urmatoarele 2 saptamani.
ELVETIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie.
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Putin probabile. Doar suedezii nu au acces in Elvetia
ESTONIA – portocalie
Intrare: Desi initial, Romania s-a aflat pe lista verde, incepand din aceasta saptamana, Romania a ajuns pe lista portocalie – se poate intra doar cu auto-izolare. Motivul este ca Romania inregistreaza mai mult de 15 cazuri noi / 100.000 locuitori in ultimele 2 saptamani. In acest moment, avem 21 cazuri noi.
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Daca situatia se imbunatateste, putem reveni pe lista verde, dar putin probabil in urmatoarele 2 saptamani. Lista actualizata saptamanal o puteti gasi aici.
FINLANDA – portocalie
Intrare: O redeschidere a granitelor pentru calatori din Uniunea Europeana este prevazuta pentru 14 iulie. In acest moment, pot intra doar calatori din Tarile Baltice si Scandinave (cu exceptia Suediei)
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Criteriul de admisie fara auto-izolare este ca tara sa aibe mai putin de 8 cazuri / 100.000 de locuitori in ultimele 5 zile. Cum noi avem 21 cazuri noi in acest moment, foarte putin probabil ca vom putea intra in Finlanda fara auto-izolare. Mai multe informatii aici.
FRANTA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie.
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Franta a ajuns pe lista verde a Romaniei la limita. Orice inflamare cat de mica o poate readuce pe lista galbena
GERMANIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie.
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: In ultimele zile, Germania nu mai indeplineste criteriile de a fi pe lista verde, dar un numar masiv de cazuri provin din districtul Gutersloh unde au fost inregistrate mii de cazuri la un abator (inclusiv numerosi cetateni romani). Atat autoritatile germane, cat si cele romane au impus carantina pentru Gutersloh, deci ma astept ca restul Germaniei sa ramana „verde”
GEORGIA – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 1 iulie.
Revenire in tara: Auto-izolare timp de 14 zile
Riscuri / schimbari: Cu incepere de la 1 iulie, Uniunea Europeana va recomanda ridicarea interdictiilor pentru un numar de tari din afara Spatiului Economic European. Tinand cont de nivelul scazut al cazurilor noi, este foarte probabil ca sa nu mai fie nevoie de auto-izolare daca te intorci din Georgia.
GRECIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie.
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Schimbari / riscuri: Putin probabil. Exista o probabilitate ca romanii sa fie testati de COVID-19 la intrarea in tara (pana acum, testele se fac doar aleatoriu). Granita cu Albania si Macedonia de Nord este inchisa oficial pana la 1 iulie, dar interdictia ar putea continua tinand cont de situatia epidemiologica din Balcanii de Vest.
IRLANDA – portocalie
Intrare: Obligatoriu auto-carantinare pentru 14 zile. Nerespectarea auto-izolarii duce la platirea unei amenzi de 2500 euro sau inchisoare pana la 6 luni.
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Schimbari / riscuri: Minime. Mai multe informatii aici.
ISLANDA – verde
Intrare: Obligatoriu dupa ce este facut un test COVID pe aeroport. Cine refuza testul, obligatoriu auto-carantinare pentru 14 zile. Testul costa 15,000 coroane islandeze (96 eur0) incepand cu 1 iulie (pana acum a fost gratis)
Revenire in tara: Fara aut0-izolare
Schimbari / riscuri: Minime. Primii care au incalcat legea carantinarii in Islanda au fost cetateni romani care au fost arestati. Probabil nu va avea un impact asupra reglementarilor de acces. Mai multe informatii aici.
ITALIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 3 iunie.
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Italia se afla pe lista verde a Romaniei la limita. Orice inflamare a numarului de cazuri o poate readuce pe lista galbena.
LETONIA – portocalie
Intrare: Desi initial, Romania se afla pe lista tarilor ai caror calatori aveau acces in tara fara auto-izolare, datorita deteriorarii epidemiologice in tara noastra, a fost reimpusa obligativitate de carantinare incepand de saptamana aceasta.
Revenirea in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Ca si in cazul Estoniei, calatorii din tari care au sub 15 cazuri / 100.000 de locuitori pot intra fara auto-carantinare in Letonia. Romania are 21 cazuri, deci putin probabil sa existe schimbari in urmatoarele 2 saptamani. Lista se actualizeaza saptamanal vinerea si poate fi consultata aici.
LITUANIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 1 iunie.
Revenirea in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari. Ca si in cazul celorlalte tari baltice, saptamanal, se calculeaza numarul de cazuri la 100.000 locuitori din ultimele 14 zile. Lituania este mai generoasa si accepta calatorit din tari cu sub 25 cazuri / 100.o00 locuitori (spre deosebire de 15 in celelalte tari baltice), asa ca Romania este inca pe lista verde. Probabil va fi si saptamana viitoare, avand 21 cazuri, dar e posibil ca din iulie, daca numarul de cazuri creste sa nu mai putem intra fara auto-izolare nici in Lituania. Lista o puteti consulta aici.
LUXEMBURG – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare
Revenirea in tara: Cu auto-izolare timp de 14 zile. Putin probabil ca situatia sa se schimbe in urmatoarele 2 saptamani
Riscuri / Schimbari: Minime
MACEDONIA DE NORD – rosie
Intrare: Intrarea calatorilor din Romania in Macedonia de Nord este strict interzisa. In schimb, se permite un tranzit de maximum 5 ore, dar granita cu Grecia este inchisa pentru turism.
Revenirea in tara: Auto-izolare pentru 14 zile
Riscuri / schimbari: Tinand cont de nivelul urias al infectiilor in Macedonia de Nord, e putin probabil ca tara sa ajunga pe lista verde in urmatoarea luna.
MALTA – portocalie
Intrare: Intrarea calatorilor din Romania in Malta este strict interzisa.
Revenirea in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / Schimbari: Este posibil ca dupa 15 iulie, sa fie redeschise granitele Maltei si pentru alte tari decat cele acceptate la 1 iulie, dar in functie de situatia epidemiologica din fiecare tara. Mai multe informatii aici.
MAREA BRITANIE – rosie
Intrare: Toti cei care intra pe teritoriul Marii Britanii trebuie sa intre in carantinare timp de 14 zile cu incepere din 8 iunie. Cine nu respecta regula, poate fi amendat cu pana la 1000 lire (1100 euro), inchisoare sau expulzare (daca e rezident in UK)
Revenirea in tara: Cu auto-izolare timp de 14 zile. Putin probabil ca situatia sa se schimbe in urmatoarea luna, Marea Britanie este una dintre tarile cu cel mai mare numar de cazuri.
Riscuri / schimbari: Luni, guvernul britanic ar putea anunta o serie de „coridoare aeriene verzi” – adica cei care vor zbura dintr-un numar de tari considerate sigure din punctul de vedere al autoritatilor de la Londra nu vor mai intra in carantina. Romania este putin probabil sa se afle pe aceasta lista, vor fi in general tari unde britanicii se duc de obicei in vacanta. Cei care ajung in UK cu ferry sau tren vor fi carantinati automat.
MOLDOVA – rosie
Intrare: Intrarea calatorilor din Romania in Moldova este strict interzisa (exceptand cetatenii moldoveni)
Revenirea in tara: Auto-izolare pentru 14 zile
Riscuri / Schimbari: Putin probabil in urmatoarea luna, poate mai mult, tinand cont de nivelul epidemiologic in Moldova.
MUNTENEGRU – portocalie
Intrare: Auto-izolare sau prezentarea unui certificat de test COVID-19 nu mai vechi de 72 ore
Revenirea in tara: Auto-izolare timp de 14 zile
Riscuri / schimbari: Cu incepere de la 1 iulie, Uniunea Europeana va recomanda ridicarea interdictiilor pentru un numar de tari din afara Spatiului Economic European. Tinand cont de nivelul scazut al cazurilor noi, este foarte probabil ca sa nu mai fie nevoie de auto-izolare daca te intorci din Muntenegru. De cealalta parte, Muntenegru accepta fara teste si auto-izolare calatori care vin din tari cu un numar mai mic de 25 cazuri active la 100.000 locuitori. In acest moment, Romania are 30,2 cazuri si tendinta este de crestere. Clasificarea tarilor o puteti gasi aici.
NORVEGIA – portocalie
Intrare: Intrarea calatorilor din Romania in Norvegia este strict interzisa. Rezidentii care se intorc in Norvegia trebuie sa intre in carantina timp de 10 zile (10, nu 14 !)
Revenirea in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / Schimbari: Guvernul Norvegiei a anuntat ca va ridica interdictiile si obligativitatea de carantinare pentru anumite tari dupa 15 iulie. Desi criteriile nu au fost inca anuntate oficial, este posibil sa fie similare cu cele din Finlanda, asa ca romanii vor putea intra in Norvegia doar cu conditia carantinarii timp de 10 zile. Mai multe informatii puteti gasi aici.
OLANDA – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie.
Revenire in tara: Auto-izolare timp de 14 zile
Riscuri / schimbari: Exista o posibilitate ca Olanda sa intre pe lista verde fie saptamana viitoare, fie cea de dupa daca continua aceeasi tendinta pozitiva. Pentru mai multe informatii, uitati-va aici.
POLONIA – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 13 iunie.
Revenire in tara: Auto-izolare timp de 14 zile
Riscuri / schimbari: Foarte putin probabil ca Polonia sa intre pe lista verde in urmatoarea luna.
PORTUGALIA – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie. Pentru a calatori in Madeira si insulele Azore, trebuie sa faceti un test COVID-19 la sosirea pe aeroport
Revenire in tara: Auto-izolare timp de 14 zile.
Riscuri / schimbari: Daca Portugalia a evitat situatia horror din Spania, in ultimele saptamani, inregistreaza o crestere galopanta a cazurilor. Saptamana aceasta a reintrodus noi masuri coercitive in Lisabona, dar e putin probabil ca sa poata ajunge pe lista verde a Romaniei in urmatoarea luna.
RUSIA – rosie
Intrare: Intrarea calatorilor din Romania in Rusia este strict interzisa.
Revenirea in tara: Auto-izolare pentru 14 zile
Riscuri / Schimbari: Putin probabil in urmatoarele cateva luni, poate mai mult, tinand cont de nivelul epidemiologic in Rusia.
SERBIA – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 22 mai.
Revenirea in tara: Auto-izolare pentru 14 zile
Riscuri / schimbari: Putin probabile tinand cont ca numarul de cazuri in Serbia este in crestere constanta.
SLOVACIA – portocalie
Intrare: Auto-izolare. Alternativ, trebuie sa prezinte un certificat de test COVID-19 nu mai vechi de 96 ore din momentul intrarii in Slovacia si sa repete testul si in Slovacia. Pana la sosirea rezultatului, este obligatorie carantinarea (poate dura 24 – 48 ore)
Revenire in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Minime, Mai multe informatii gasiti aici.
SLOVENIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie.
Revenirea in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Minime. Lista de tari aflate pe lista rosie le puteti gasi aici.
SPANIA – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 21 iunie.
Revenirea in tara: Auto-izolare timp de 14 zile
Riscuri / schimbari: Desi numarul de cazuri in Spania este in scadere, cel mai probabil nu va intra pe lista verde saptamana urmatoare. Daca numarul scade, e posibil sa se renunte la auto-izolare in circa 2 – 3 saptamani.
SUEDIA – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 15 iunie.
Revenirea in tara: Auto-izolare timp de 14 zile
Riscuri / schimbari: Suedezii au devenit „leprosii” Europei, foare putine tari europene acceptandu-i. Foarte putin probabil sa ajunga pe lista verde in urmatoarele cateva luni.
TURCIA – portocalie
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 10 iunie. Examinare medicala si eventual testare COVID pe aeroport la intrarea in tara.
Revenirea in tara: Auto-izolare timp de 14 zile
Riscuri / schimbari: Putin probabile in urmatoarea luna, tinand cont de situatia epidemiologica din Turcia.
UCRAINA – portocalie
Intrare: Cu incepere din 2 iulie, calatorii din Romania pot intra pe teritoriul Ucrainei doar in conditiile in care vor face un test COVID imediat dupa trecerea in Ucraina. In plus, asigurarea de calatorie trebuie sa fie emisa de o companie de asigurari care sa aibe sediu si in Ucraina sau sa aibe un contract de parteneriat cu o firma de asigurari din Ucraina. Polita de asigurare trebuie sa acopere si riscul de imbolnavire cu COVID-19. In acest moment, nici o polita de asigurare de calatorie din Romania nu acopera si riscul de COVID-19. Mai multe informatii gasiti aici.
Revenirea in tara: Auto-izolare pentru 14 zile
Riscuri / Schimbari: Putin probabil in urmatoarea luna, poate mai mult, tinand cont de nivelul epidemiologic in Ucraina
UNGARIA – verde
Intrare: Intrare fara auto-izolare cu incepere de la 19 iunie.
Revenirea in tara: Fara auto-izolare
Riscuri / schimbari: Ungaria a renuntat la auto-izolarea pentru romani in urma unei interventii energice a premierului roman Ludovic Orban. Este insa o destinatie nesigura – daca intr-o dimineata, Viktor Orban se trezeste prost dispus, poate reintroduce obligativitatea de carantinare a calatorilor care vin din Romania in cateva ore.
NOTA
Situatia este valabila, azi 26 iunie 2020 (am inclus si decizii ferme si anuntate in avans de pana la 1 iulie cum ar fi cazul Danemarcei si Georgiei). Reglementarile se pot schimba insa de la o ora la alta.
Asa arata harta Europei pentru calatorii romani azi. Eu zic ca sunt destule tari „verzi” in care poti intra si te intoarce fara obligatia de carantinare.
Interdictiile dictate de Romania – daca te intorci din tarile rosii, se inta in auto-izolare timp de 14 zile, din cele verzi, nu este nevoie de izolare. Atentie, trebuie ca in ultimele 14 zile sa fi fost intr-una sau mai multe tari verzi si / sau Romania
Tarile care ne accepta – cele verzi, fara conditii, cele rosii – intrarea este fie interzisa, fie obligatiriu cu carantina, iar in cele albastre se poate intra fara auto-carantina, dar indeplinind anumite conditii (cum ar fi teste COVID).
Nu mai inteleg nimic. Romania creste dpdv cazuri, Spania descreste de doua saptamani, am calculat si au o medie zilnica de sub 300 de cazuri, in jur de 290. E un numar chiar mic raportat la populatie. In stilul asta ajungem la valul doi si rudele noastre tot nu pot lua un avion sa ne vada…
Spania a scazut, dar e cam pe platou de vreo 2-3 saptamani. Si mai are destul sa ajunga sub 300 pe zi.
Au avut si zile cu sub 200, in medie au fost 290 in ultimele 14 zile 9 (am gresit eu comentariul anterior). Putem spera oare sa zburam si noi? Ca avem bilet peste o saptamana, daca lunea asta nu se da drumul…il pierdem si deja e a doua oara cand l-am amana. Ce credeti?
M-am uitat in diagonala, mai e mult pana la 5 cazuri / zi / milion. Daca merge bine, in 2-3 saptamani
Buna ziua,
Ce știți/ bănuiți/presimțiți in legătura cu Israel?
Când se va semna ceva bilateral?
Mulțumesc.
Nu se semneaza nimic. Cand or ajunge si ei la 5 / zi / milion, se va ridica interdictia.
Belgia?! Situatia e sub control in Belgia, de cam 2 sapt au sub 100 cazuri pe zi. Si aici masurile de relaxare au inceput din mai, scoala facem de vreo 3 sapt, se merge la mare la restaurante si nu au fost focare. Si tendinta e de scadere, totusi populatia e de cam 11 mil si cred ca o sa stam mult p lista portocalie.
Speram totusi ca de pe 15 iulie se schimba.
Is in acelasi gand cu un cititor de mai sus nu prea mai inteleg nimic, de pilda bulgaria..sau germania. Si parca CCR declarase neconstitutionala izolarea carantina etc. S-a luat vreo decizie in privinta asta?
Belgia a avut clar peste 5 cazuri pe zi pana saptamana trecuta. Sambata asta n-am avut timp sa calculez, am fost plecat, o sa vad maine cum se sta, acum sunt cam praf 🙂 Germania era sub 5 saptamana trecuta, Bulgaria era peste, dar s-a spus ca se asteapta 2 saptamani dupa ce s-a inverzit, nu o muta imediat in galben. Probabil martea care vine sau cel tarziu cealalta va reintra pe lista galbena.
CCR a declarat necunostitutional faptul ca decizia de carantinare a fost data de Ministerul Sanatatii, cred ca expiratii aceea vor sa o dea Ministerul de Interne. Oricum, acum decizia de carantinare a fost data prin OG si lege votata de Parlament, asa ca ramane in vigoare.
Buna,
Am vazut ca trebuie completat un formular online la sosire in Bucuresti. De ce trebuie sa dam o adresa de izolare pe cand din Franta nu trebuie sa ne izolam?
Multumesc!
E varianta pe hartie al lui trace & track. In caz ca ai pe vreunul bolnav de COVID pe zborul tau sa stie de unde sa te ia.
ah ok…
Inteleg. Dar cum voi merge in mai multe locuri o data in romania, nu pot sa ma ia din locul meu 🙂
Buna ziua!este sansa ca saptamana viitoare spania sa intre pe lista verde? Multumesc frumos!
Nu cred. Maine dimineata o sa calculez, azi am fost plecat toata ziua 😉
Buna ziua !va rog sa mi spune ti daca ati calculat pentru Belgia trebuie să plec în Rom .pe 5 iulie sper sa nu mai intrăm în izolare !
In urmatoarele 2 ore.
Multumesc asteptam raspuns !
Buna ziua, pt Slovenia situatia pare ca s-a schimbat:
https://www.policija.si/eng/newsroom/news-archive/104634-changes-in-border-crossing-regime-effective-19-june-fewer-no-quarantine-exceptions-testing-negative-for-covid-19-mandatory-for-some-travellers
https://www.gov.si/en/news/2020-05-26-new-ordinance-on-measures-to-prevent-the-spread-of-covid-19-at-border-crossing-points-and-checkpoints-enters-into-force/
Romania nu este pe lista lor verde, deci pt turism nu putem intra fara 14 zile de carantina (dovada cazarii platite nu mai este pe lista de exceptii)
Multumesc frumos. O sa ma uit !