3.500 km de-a lungul Africii Sudice (ep. 5). Himba – femeile roșii ale Africii

Himba

Himba

Unul dintre elementele care mă interesează atunci când mă duc într-o excursie este să descopăr o parte din cultura, civilizația și obiceiurile localnicilor. Îmi place să bântui prin piețe (dar și prin supermarketuri), mă duc unde pot la spectacole folclorice locale, îmi place să le descopăr straiul și obiceiurile ancestrale. Odată cu globalizarea și omogenizarea omenirii (toți beau Coca-Cola și au telefoane mobile cu Facebook), îmi place să descopăr acele elemente care diferențiază și care au legătură cu trecutul. Da, unele obiceiuri pot fi drăguțe, altele, sângeroase (de la tăierea porcului în România la biciuirea femeilor din triburi de Hameri), descoperi cât de diversă poate fi lumea. Africa, în special, a trecut în ultimul secol printr-o transformare enormă – de la un continent tradițional cu mii de triburi cu obiceiuri cât mai diverse la un continent urbanizat, pauper, dar unde „modernitatea” europeană este peste tot. Mai există unele triburi care își păstrează stoic vechile obiceiuri, tradiții și haine. Unele dintre ele, foarte colorate. În Namibia, de departe, cele mai interesante triburi sunt Himba și San (sau boșimani). Am făcut o vizită la ambele (din păcate, nu prea lungi) și voi povesti despre amândouă – dar pe rând, așa că hai să începem cu celebrii himba.

Himba au devenit cumva portdrapelul turismului namibian. Pe la toate expozițiile de turism din lume, nu se poate să nu vezi o poză cu o femeie himba. Chiar și în aeroportul din Windhoek, când am aterizat, un poster cu imaginea unei himba mi-a urat „Welcome to Namibia”. Dar de ce sunt himba așa de atrăgătoare și de interesante?

În special, ca prin multe alte colțuri ale lumii, cele mai interesante sunt femeile. Femeile Himba își vopsesc pielea într-o culoare ocru (ingredientele fiind grăsime animală și argilă roșie), iar coafura este cu adevărat specială – cozile împletite în stil african sunt „îngropate” într-un mix de lut ocru și unt, iar la capătul acestor capodopere se împodobesc cu păr de capră. Pentru femeile himba, împodobirea este la fel, poate chiar mai importantă decât pentru orice femeie modernă din Tokyo, Paris sau Los Angeles, doar că e diferită. Și este o tradiție de care țin cu dinții, de secole.

Himba au venit în actuala Namibie undeva acum vreo 600 de ani. Erau nomazi și crescători de vite, căutând cele mai bune pășuni pentru vitele lor. Viața lor nu a fost ușoară – fiind destul de bogați (în Africa, să fii bogat înseamnă să ai vaci), au fost permanent ținta triburilor locale sau venite de aiurea, de aceea pentru a supraviețui a trebuit să devină și luptători cruzi. Schimbările geostrategice din ultima sută și ceva de ani i-a afectat profund. Albii colonizatori i-au alungat de pe cele mai fertile pământuri, transformate în ferme prospere, iar războaiele aduse acum la alt nivel de albi i-a aruncat în pragul dispariției. Din cauza rivalității istorice cu alte triburi, himba au ales să se alieze cu cotropitorii – au luptat atât alături de portughezi în Angola învecinată, cât și alături de afrikaans veniți din Africa de Sud în Namibia (mulți himba au luptat totuși și de partea rezistenței anti-albe, în mod special SWAPO). Evident, asta nu i-a făcut teribil de populari printre celelalte triburi locale (să ne gândim că primul genocid al secolului XX a fost instrumentat de germani împotriva triburilor herero – aproape 90% din herero au fost uciși, puținii supraviețuitori fugind în Botswana, de unde s-au întors după dispariția coloniei germane. Himba au fost de asemenea afectați, dar nu la același nivel ca herero.

În anii ’80, au fost în pragul dispariției. O secetă apocaliptică le-a ucis cam 90% din vite, se aflau într-o zonă de războaie (pe de o parte negri contra albi, în Namibia, pe de altă parte, comuniști contra trupele anticomuniste sprijinite de Africa de Sud), așa că au fost în pragul decimării… a trebuit să se refugieze, o perioadă, în favelele din marginea câtorva orașe. Dar zeii lor au fost blânzi și au reușit să supraviețuiască perioadei negre. Astăzi, sunt 30.000 – 50.000 de himba prin Namibia de nord, trăind după reguli ancestrale – au părăsit orașele, și-au refăcut satele nomade (casele sunt din vreascuri, ușor de demontat și mutat în altă parte) și continuă să fie unele dintre cele mai colorate triburi ale Africii – la propriu (că au pielea vopsită complet în roșu) și la figurat).

Locuind în zone deșertice, himba trăiesc în general despuiați – atât femeile, cât și bărbații nu poartă nimic în partea superioară a corpului (da, femeile sunt în sânii goi, un lucru de altfel normal, obligația de acoperire a sânilor fiind o fiță europeană), iar în jurul organelor sexuale poartă fuste din piele de animal (în special de capră sau de vacă). În general, umblă desculți, dar dacă e să poarte ceva încălțăminte, au un soi de sandale făcute tot din piele de vacă. Bărbații sunt mai modernizați – poartă tricouri occidentale (evident, la mâna a 24-a) și sandale chinezești.

Cu adevărat spectaculoase sunt coafurile – deși de bază la femei sunt șuvițele de păr îngropate în pasta aceea roșie, stilurile sunt diferite – depinde de stadiul vieții în care a ajuns respectiva femeie – într-un fel e aranjată coafura la pubertate, în alt fel, când e încă necăsătorită și în alt mod după căsătorie sau după primul copil. Orice connaisseur îți va spune care e statusul fetei aceleia, după coafură. Dar pentru noi, cei mai puțin cunoscători, este fascinant să vezi șuvițele alea în pastă roșie cu niște pampoane în capăt. Deși bărbații sunt mai puțin „spectaculoși”, au și ei obiceiurile lor capilare – după căsătorie, trebuie să poarte permanent un soi de turban pe cap, prin care se pot scărpina doar cu un soi de andrea lungă…

Deși există instituția căsătoriei bine pusă la punct, sexualitatea nu face parte din căsătorie – atât femeile, cât și bărbații pot avea liniștiți contacte extramaritale, acesta fiind un lucru absolut normal. În consecință, nici poligamia nu este rar întâlnită. În principiu, fetele sunt măritate imediat la pubertate de tatăl lor (mă rog, în ultimii ani există o mișcare în cadrul himba ca fetele să se mărite mai târziu, nu de la 9 – 10 ani). Ca peste tot, zestrea e formată din vite (dar zestrea este dată de părinții băiatului, practic este un schimb de tipul „o fată pentru un bou”). După căsătorie, băiatul este recunoscut imediat drept bărbat de către comunitate, dar fata devine femeie doar după ce naște primul copil (tot atunci, își schimbă stilul coafurii). Moștenirea averii (care în cazul himba e foarte simplă – vite) nu se face din tată-n fiu, ci vitele sunt moștenite de… unchiul din partea mamei!). Complicat.

 

Am întâlnit himba în trei ocazii. Prima oară, în piața din Swakopmund https://www.imperatortravel.ro/2019/06/3-500-km-de-lungul-africii-sudice-ep-3-swakopmund-litoralul-german-teleportat-namibia.html, unde, lângă piața de suvenire, se afla un cârd de femei himba care vindeau tot soiul de brățări și mărgele. Multe erau în sânii goi, dar câteva, alea mai tinere, păreau să se conformeze eticii europene – erau îmbrăcate. La un moment dat, după cumpărăturile de rigoare, am început fotografiile. Cea mai drăguță dintre ele (avea vreo 16 ani, dar cine știe cât o fi avut, de fapt) era cam abătută – nu cumpărase nimeni de la ea. Am cumpărat ceva și, brusc, s-a înviorat. Am făcut poze… L-am rugat pe cel care mă poza cu fata să mă cuprindă și complet (făcuse doar niște poze de la brâu în sus) și i-am făcut un semn de sus în jos. Fata a înțeles altceva – și-a dat jos veșmântul, rămânând în sânii goi. Deși nu îi cerusem, știa ea ce e kinky la albi 😉.

A doua întâlnire am avut-o pe drumul spre Twyfelfontein. Pur și simplu, conducând pe drumurile acelea de macadam nesfârșite ale Namibiei, ne-a sărit în față un soi de stand de unde au apărut supervesele vreo cinci–șase cinci-șase fete himba în ținută clasică. Cum să nu oprim? Ne-am oprit, am studiat oferta de mărgele și zdrăngănele, între timp au apărut mai mulți din satul de lângă și s-a lăsat și cu un spectacol de muzică și dans, fetele s-au urcat lasciv pe capota jeepurilor noastre (ținând cont că erau aproape goale, mă mir că nu le-a ars fierul încins al Toyotei, dar… mă rog). Iar podoabele care sunt aproape sigur făcute de ele sunt chiar faine. Adică, le poate purta și o himba în deșert, și cineva ieșind la un eveniment în București.

Cea mai lungă vizită am făcut-o la un sat Himba de lângă Otjikandero, pe drumul spre Parcul Național Etosha. Aici mi s-a părut să fie cumva ideea de Damaraland Living Museum, dar ni s-a spus că acesta este un sat real, un sat de orfani. Nu am înțeles exact ce orfani sunt, că majoritatea populației mi se părea destul de în vârstă, mă rog, populația adultă, erau și mai mulți copii, dar spre deosebire de damara, himba chiar își păstrează cu strășnicie tradițiile, mai ales femeile (nu am văzut prea mulți bărbați în sat, cred că era unul singur, ni s-a spus că sunt cu vacile la păscut). La intrare, un mic visitor center cu o ghidă vorbitoare de engleză, persoană sigur nu era himba. Lângă, o școală africană cu predare în limba engleză (sau probabil mixtă), dar nu era zi de școală. Există o controversă cu privire la școlarizarea himba. Există o fundație (posibil, mai multe) care se ocupă de școlarizarea himba – ținând cont că tribul este seminomad și că școlile sunt mobile, să-și urmeze elevii pe unde li se mută părinții, dar am înțeles că între timp s-au mai așezat… atât himba, cât și școlile. Școala aceasta nu era mobilă, era într-o clădire mărișoară din chirpici.

Ni s-a spus că aici ar veni să stea orfani sau himba care nu au rude, cum am zis, nu am înțeles prea bine care era ideea, dar am intrat în sat. Dacă vă gândiți că în Africa e mizerie, atunci trebuie să știți că o fi, dar în marile orașe. Prin satele tradiționale ale triburilor care încă trăiesc destul de aproape de obiceiurile lor ancestrale, e curat, chiar foarte curat – am văzut asta și la mursi, hamer sau arbore în Etiopia, și la himba sau boșimanii din Namibia. Curățenie-lună, și satele, destul de bine organizate.

Mă rog, o parte din vizită a fost cam ca o piesă de teatru. Ghida a adus o față care a stat țeapănă, militărește îmbrăcată cu toate podoabele posibile din cap până în picioare, și ni s-a explicat fiecare element. Cum am spus, în funcție de stilul coafurii, îți dai seama de statutul fetei / femeii respective, în rest ține de gust, modă (ancestrală) și de dorințe. Spre deosebire de celelalte triburi, înfățișarea și podoabele sunt extrem de importante pentru femeile himba, așa că sunt și cele mai împopoțonate cu mărgele, colane de gât, brățări etc. Evident, în sânii goi și desculțe, dar restul, complexitatea podoabelor, ar face geloasă orice divă de la noi sau de aiurea. Am descoperit cum se face focul (mă rog, spectacolul cum se face focul fără brichetă sau chibrit ni l-au prezentat și damara, și, mai târziu, boșimanii), dar femeile își vedeau de treabă – fierbeau un soi de terci cu lapte și făină de mei (principalul fel de mâncare la himba, carne se mănâncă doar la ocazii importante) la intrarea în colibe, își spălau copiii într-un lighean cu puțină apă sau le scoteau cu multă râvnă (și puțină igienă) dopurile de ceară din urechi – bietul copil părea obișnuit cu supliciul, nu zicea nici pâs.

Prin lumea asta de fete himba, se află și o pată de culoare – o femeie herero – nici nu se putea un contrast mai mare între femei aproape goale (dar cu multe podoabe) și o femeie îmbrăcată cu niște haine mai degrabă potrivite pentru Epoca Victoriană. Rochii lungi, acoperind cu o fervoare fundamentalist-creștină tot corpul, din cap până în picioare, și o pălărie venită tot din alt secol.

Povestea e simplă – tribul herero are o istorie extrem de tristă. A fost subiectul primului genocid etnic al secolului XX, un secol dominat de purificare etnică și de încercările de exterminare a popoare întregi (herero, armeni, evrei, tutsi, sârbi, bosniaci etc). Herero era unul dintre triburile cele mai mari de pe teritoriul actual al Namibiei, bogați (adică, având multe vite) și locuind în zone mai fertile. Odată cu venirea germanilor, herero (și tribul Nama) au intrat în conflict, iar comandantul militar al Africii de Sud-Vest Germane, generalul Lothar von Trotha, a decis anihilarea celor două populații – după bătălia decisivă, câștigată de mult mai bine pregătitele și dotatele trupe germane, supraviețuitorii au fost uciși sau împinși în deșert – unde nu există nici hrană, nici apă, puțini supraviețuind, reușind să ajungă la liman în actuala Botswana. Unii prinși au fost decimați în lagăre de exterminare (o altă caracteristică crudă a secolului XX, dar și XXI – de la lagărele de herero din Namibia la lagărele care au exterminat urmașii coloniștilor olandezi deschise de englezi în Africa de Sud, până la Gulag, Auschwitz, Gaza sau Tuol Sleng. În urma uciderii a probabil peste 100.000 de oameni (gândiți-va că azi toată Namibia are în jur de 2 milioane de locuitori), tribul herero a devenit dintr-unul dintre cele mai mari comunități (sau cea mai mare), o comunitate nesemnificativă – astăzi, herero reprezintă doar 7,5% din total populație (iar Nama – 4,8%), populația Ovambo (care provine din nordul Namibiei, zonă mai puțin afectată de războaie) devenind principala comunitate a țării – unu din doi namibieni sunt ovambo.

Ei bine, herero, după ce ucideau vreun soldat german (da, au existat și astfel de cazuri), în momentul următor îi îmbrăca uniforma. Evident, nemții au considerat asta că o formă de barbarie, dar adevărul este că pentru herero, să îmbrace hainele celui ucis dovedea bărbăția și transfera puterea celor uciși asupra lor (ideea asta există și în cazul canibalilor din zona Pacificului sau a Asiei de Sud Est – mâncându-și rivalii, aceștia le preluau puterea). Așa că dacă bărbații se îmbrăcau în uniforme militare germane (în zilele de sărbătoare, și herero din ziua de azi poartă niște haine reminiscențe ale uniformelor nemțești de început de secol XX), atunci și femeile au început să se îmbrace în hainele nemțoaicelor – iar puținele femei germane care ajunseseră în Namibia erau misionare care se îmbrăcau extrem de conservator pentru vechea Europă. Da, hainele femeilor herero de azi sunt din Epoca Georgiană, dar, în general, culorile sunt foarte africane, adică, vii… și o astfel de herero locuia în satul himba, o pată de culoare între atâtea corpuri negre.

Am vizitat casele, am intrat chiar și în cea mai falnică colibă, cea a șefului, unde una dintre nevestele (sau fiice, nu mai rețin) ale șefului a pozat ca un manechin și ni s-au explicat din nou toate elementele de îmbrăcăminte. Am descoperit felul  original cum se spală – din cauza lipsei apei (Namibia este o zonă aridă și semiaridă, cam peste tot e lipsă de apă, mai ales într-un an destul de secetos ca 2019), femeile nu se spală cu apă, ci cu fum… Doar bărbații au voie să se spele cu apă. Femeile fac un soi de mix de ierburi, printre care și un soi de smirna de camfor, cred), îi dau foc și își trec fumul curățător prin toate părțile corpului. Și, sincer să fiu, nu am simțit niciun miros ciudat în apropierea vreunei femei himba !

La sfârșitul vizitei, evident, tot satul s-a strâns în mijloc, fiecare cu podoabele create de fiecare. După liniștea din timpul vizitei, a urmat o larmă generalizată – și, evident, niște negocieri strânse încheiate cu afaceri pentru ambele părți.

Am plecat din satul himba în direcția Parcului Național Etosha, principala destinație de safari din Namibia. Dar despre Etosha, într-un alt episod 😊.

Notă

Am fost în Africa Sudică într-un tur din ciclul „Haideți cu Imperator în …”. Turul a fost organizat împreună cu Extreme Travel, singura agenție din România care este specializată pe turismul de aventură. Cu Extreme Travel, am în plan să organizez și alte aventuri, cel mai probabil, în 2020, dar dacă doriți să mergeți pe urmele noastre prin Namibia, Botswana și pe la cascada Victoria, excursia se va repeta, la toamnă și primăvara viitoare. Detalii, aici: Circuit Namibia – Botswana – cascada Victoria.

Și dacă veni vorba de călătorit, dacă doriți să vă alăturați unei aventuri pe drumurile Himalayei spre ultimul regat tibetan, Mustang (aflat în Nepal), vă invit pentru la toamnă.

 

Imagini Himba

Piata din Swakopmund

Pe langa piata din Swakopmund, femei himba si herero vand podoabe si alte obiecte artizanale

Femei Himba in Swakopmund

Grup de comerciante

Himba in Swakopmund

Singura himba imbracata … si cea mai draguta

Topless in Swakopmund

Ce ii zic eu lui Istvan si ce face ea ? Se dezgoleste

Sat Himba

Primul sat himba intalnit – intampinati cu muzichie si dantuiala

Zambet Himba

Aceste coafuri extraordinare

Vanzatoare Himba

 

Africanca

 

Femeie Africa

 

Tatele goale

 

Africanca in tatele goale

 

Dans Himba

Dansul de la final

Himba dance

 

Dansatoare Himba

Dans solo a vedetei grupului

Topless Himba

Prea mult dans, sa luam si o pauza

Himba pe masina

Fotomodele pozand lasciv pe o Toyota

Scoala Himba

Ultimul sat vizitat – langa Otjikandero

Interior scoala Namibia

Asa invata copiii a mai bine de jumatate de mapamond scoala

Sat Himba

Satul „orfanilor” himba

Himba Village

Clasicele colibe din chirpici africane

Femeie Herero

O pata de culoare, o pata de textile … o femeie herero intr-un sat himba

Herero and Himba

Prietenia himba – herero

Mama si copil

 

Mama si copil Africa

 

Gatind in Africa

Pana vine barbatul, punem de-un terci. Sau porridge daca vreti sa sune mai anglofon 🙂

Gospodina

Gata, in curand e gata !

Colac

Astea da podoabe !

Himba woman

Drepti, prezentand podoabele traditionale

Himba lunch

 

Herero woman

Epoca georgiana (sau victoriana) in anul 2019. Africa, nu UK !

Himba village

Un sat foarte curat ca multe altele

Curata urechile

Copilul asta pare obisnuit cu supliciul

Himba girl

 

Barbat Himba

Cred ca era singurul mascul din sat

Tate goale

 

Himba la sfat

La o barfa mica – dar fara tigara si cafea

Himba spala copilul

Copiii au dreptul sa se spele insa

Himba laying

Prezentarea din coliba sefului

Himba trista

 

Fetita Himba

Coafura de dinainte de primul menstruatie

Piata Himba

S-a terminat vizita, sa urmeze targul

Himba market

Pozitie de relax

Negocieri cu Himba

Heeey… 2 for 1

Margele de vanzare

 

Coafura Himba

Mi-a adus aminte de klingonii din Star Trek

Himba Otjikandero

La revedere, Himba !

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii