Ghid Africa de Sud – ce sa vezi, ce sa faci si alte informatii pentru o vacanta

Camps Bay

Camps Bay. Africa de Sud

Africa de Sud este de departe cea mai dezvoltata tara a Africii. Dar disparitatile sunt extrem de mari – exista zone care arata mai degraba ca SUA (in special in regiunea Gauteng unde se afla atat capitala economica cat si cea executiva (Johannesburg, respectiv Pretoria), dar altele care sunt Africa pura cu saracia adiacenta (nu am fost, dar am auzit multe despre saracia provinciei Limpopo). Dar, pe langa aceste contraste, Africa de Sud este o frumusete, este o tara plina de peisaje de neuitat, de munti spectaculosi, de rauri repezi si mai ales este o tara facuta pentru aventura – de la safari la bungee jumping, de la catarari pe munti la stat in apa la doi pasi de cei mai fiorosi rechini si multe alte sute si sute de experiente si aventuri te asteapta in cea mai sudica tara a Continentului Negru. Africa de Sud de decenii a incurajat sportul, aventura si turismul outdoor si se vede  – cred ca este tara cu cel mai dezvoltat si variat turism de aventura din lume. Evident, pe langa aventura, exista si posibilitatea vizitarii si a unor orase dragute dintre care cel mai mult se distinge Cape Town, unul dintre cele mai frumoase orase din lume, dar si numeroase locuri istorice.

Istorie – Africa de Sud

Sudul Africii a fost initial populata de ceea ce oficial se numesc Khoikhoi, dar in batjocura li se spune bosimani – de la Bushmen, “oamenii tufisurilor”. Sunt niste triburi care au evoluat extrem de putin din punct de vedere tehnologic si la un moment dat au fost impinsi spre zone din ce in ce mai putin bogate din punct de vedere resurse de catre triburile bantu – negri mai inalti, mai puternici din punct de vedere fizic care au reusit sa-I invinga pe khoikhoi si sa-i mute in zonele mai aride din centrul tarii (de unde au fost impinsi ulterior spre desertul Kalahari de catre afrikaaneri).

Primii europeni care au ajuns in Africa de Sud (cel putin documentati si ulterior creand o prezenta permanenta, dar legendele spun ca ar fi reusit sa treaca pe aici fenicienii, grecii sau romanii acum vreo 2000 si ceva de ani) au fost portughezii. Sub conducerea legendarului navigator Bartolomeu Dias, portughezii manati de dorinta de a descoperi un drum spre Indiile cele pline de mirodenii scumpe care sa nu treaca prin tinuturile controlate de musulmani au inconjurat Africa trecand si prin actuala Africa de Sud. Bartolomeu Dias a denumit actualul Cap al Bunei Sperante cu numele mult mai infricosator de Capul Furtunilor, dar regele portughez Ioan al II-lea l-a redenumit in “Capul Bunei Sperante” pentru ca deschidea drumul spre Indii. Desi numeroase galioane portugheze au trecut de-a lungul coastelor Africii de Sud (inclusiv celebrul Vasco da Gama a fost si el pe aici), portughezii nu s-au stabilit in Africa de Sud (e drept au fost si batuti zdravan de bosimani), rezumandu-se la niste opriri scurte pentru a se reaproviziona cu mancare si apa in lungul drum spre Indii.

Olandezii au fost cei care s-au gandit ca nu ar strica o baza permanenta si bine armata pe drumul spre Indii (pe urmele portughezilor s-au avantat si olandezii, danezii, englezii si francezii in cautare de mirodenii). Asa ca in 1652, olandezii au fondat prima colonie europeana la capatul Africii – Fort de Goede Hoop, actualul Castel al Bunei Sperante – viitorul oras Cape Town. In fata impotrivirii localnicilor de a se preda ca sclavi, olandezii au importat sclavi din Asia de Sud Est sau chiar si Madagascar punand bazele minoritatii de azi numita “Coloureds” care este majoritara in zona Cape Town. Tot olandezii au adus aici vita-de-vie (dar si portocale, lamai, nuci sau cartofi) care a schimbat pentru totdeauna flora din zona Capului – vinul sud-african de azi este o mandrie nationala si unul dintre cele mai bune din lume, strugurii fiind cultivati in podgorii care au chiar si 300 ani vechime.

Olandezii au controlat bine mersi zona din jurul Capului fara a se aventura prea mult in interiorul tarii controlat de triburile de bosimani, zulusi si alte natii. Dar Napoleon desi nu a calcat niciodata in Africa de Sud a distrus aceasta situatie linistita si pasnica in mod indirect. Datorita faptului ca Olanda a fost ocupata de trupele corsicanului si Regatul Tarilor de Jos s-a transformat in Republica Batava, satelit al Frantei imperiale, marinarii britanici raspanditi prin toata lumea au primit ordinul sa ocupe toate coloniile franceze si evident si olandeze. In 1795, KaapStad a fost ocupat de britanici si a devenit … Cape Town. Pasat intre olandezi si britanici pana la capitularea definitiva al lui Napoleon, Cape Town a sfarsit in posesia Marii Britanii (aka Perfidul Albion) in 1815.

Ocupantii britanici au ajuns in curand la cutite cu colonistii olandezi care erau deja stapani in zona de cateva generatii si devenisera practic… localnici (mai ales dupa ce Olanda a renuntat la orice drept asupra zonei). Noii stapani englezi au decis sa aboleasca sclavia (iar olandezii aveau o gramada de sclavi folositi pe plantatiile extrem de vaste), sa ofere cetatenia si drepturi inclusiv negrilor (primele victime au rezultat in urma deciziei britanice sa pedeapseasca un olandez pentru ca isi maltrata sclavii, un lucru privit ca fiind firesc pana atunci), inlocuirii limbii olandeze cu cea engleza ca limba oficiala si a administratiei (foarte putini olandezi stiau engleza) si mai ales datorita introducerii taxelor si impozitelor de care foarte independentii si mandrii olandezi erau straini.

In consecinta, marea majoritate a olandezilor au decis sa se mute in alta parte pentru a-si redobandi libertatea. Asa a aparut Voortrek-ul (Expeditia Pionierilor) in care mii si mii de olandezi au parasit terenurile ocupate de generatii din provincia Capului si s-au indreptat spre centru-nordul Africii de Sud de azi – Bloemfontein – Johannesburg – Pretoria, zona cucerita dupa multa varsare de sange – evident, localnicii Khoisan si Bantu nu au fost foarte fericiti sa-I vada pe Voortrekkeri si s-au opus invaziei. Nu au reusit insa sa reziste prea mult, asa ca olandezii (viitorii afrikaaneri) au ocupat din ce in ce mai mult teren spre nord – ajungand pana in Zambia de azi. Dar nu toti olandezii au plecat in legendarul Voortrek – doar un sfert din ei, restul au ramas scrasnind din dinti si injurandu-i pe englezi in Provincia Capului. Nici englezii, nici olandezii nu au incercat insa sa se extinda prea mult spre est, spre zonele locuite de foarte razboinicii Zulu (spre granita cu Mozambicul de azi). Zulusii aveau un regat destul de bine pus la punct, razboinicii lor erau faimosi pentru eroism si sacrificiu si dupa cateva infrangeri umilitoare, nici englezii, nici olandezii nu s-au aventurat prea mult in Zululand (actualul Kwa-Zulu-Natal) timp de decenii. Intr-un final, insa si Regatul Zulu a trebuit sa se supuna si a devenit protectorat britanic. Regii zulusi au continuat sa existe, dar sub ocupatia englezilor.

Voortrek-ul a schimbat cultura olandezilor (deveniti buri – de la cuvantul “boer” care inseamna taran in olandeza) – coeziunea sociala si pregatirea militara au devenit de o importanta covarsitoare, dar si credinta ca ei sunt cei alesi de Dumnezeu sa civilizeze Africa de Sud si s-o ofere cu umilinta Dumnezeului Crestin. Ca si in America de Sud, acest crez a dus la uciderea a milioane de oameni in numele Crestinismului (dar in realitate, in numele dominatiei economice).

Englezilor nu prea le-a convenit Voortrek-ul, dar pana la urma au decis ca ii cam doare la basca ca un sfert din populatie a plecat in pustiu si s-au asezat in inima continentului, o zona clar mai arida decat coasta si deci infinit mai putin interesanta din punct de vedere economic. In plus, daca olandofonii voiau sa exporte ceva, oricum trebuiau sa o faca prin porturile controlate de englezi. Dar politica de “ma doare la basca de buri” a fost spulberata brusc in 1868 de descoperirea … diamantelor in zona Johannesburg, urmata de … aur. Ochii englezilor au sticlit brusc si trupele britanice s-au pus in miscare sa ocupe cele doua republici bure (Transvaal si Orange Free state) pentru a pune mana pe aur si diamante.

Au urmat doua razboaie extrem de dure (1899 – 1902) timp in care britanicii au inventat lagarele de exterminare in masa unde au strans copiii si nevestele luptatorilor buri, 20.000 din ei fiind lasati sa moara de foame si frig pentru a-I face pe buri sa cedeze (burii erau niste excelenti luptatori de guerila). Burii au pierdut razboiul, dar intr-un final au castigat pacea. In 1910, Africa de Sud a devenit dominion autonom, in 1934 stat suveran in cadrul Imperiului Britanic, iar in 1961 Republica prin abolirea monarhiei (Regina Elisabeta II a fost pana atunci si regina a Africii de Sud). Toti acesti pasi au fost efectuati de buri (intre timp rebranduiti drept “afrikaaneri” cum sunt numiti si astazi) care fiind majoritari intre albi au preluat puterea cand a fost introdusa democratia. Securea razboiului a fost oficial ingropata (desi cicatricile sunt inclusiv astazi deschise pentru torturarea femeilor si copiilor buri), incat unul dintre cele mai cunoscute personaje ale istoriei sud-africane, Jan Smuts, unul dintre cei mai mari generali ai guerilelor anti-engleze in razboiul bur (cand l-a si capturat si interogat pe tanarul Winston Churchill) a ajuns feld-maresal al Armatei Britanice si nominalizat ca viitor prim-ministru al Marii Britanii in cazul in care Churchill ar fi murit in timpul razboiului. Feldmaresalul Jan Smuts nu a ajuns primul-ministru Marii Britanii, a ajuns insa primul-ministrul Africii de Sud. Si nu pot sa nu inchei cele cateva cuvinte despre acest incredibil personaj al istoriei mondiale numit Jan Smuts prin a mentiona ca el a fost trimisul Ligii Natiunilor in Ungaria condusa de comunistii lui Bela Kun in 1919 pentru a negocia retragerea acestuia din Transilvania. Desi Kun a pregatit covorul rosu pentru Smuts, acesta a refuzat sa coboare din tren, discutiile Kun – Smuts avand loc in vagoanele care venisera de la Paris. Smuts voia sa ca bolsevicii lui Kun sa se retraga din Apuseni, creand o zona neutra si sa devina un mijlocitor in relatiile cu Lenin. Dupa doua zile de negocieri nefinalizate, Smuts a strans mana lui Bela Kun si a plecat, dand unda verde Armatei Regale Romane sa elibereze Oradea sau Satu Mare si sa nu se opreasca decat la Budapesta. Faimoase au ramas cuvintele generalului sud-african “Bela Kun e un idiot si guvernul sau nu va rezista prea mult”. Avea sa cada la patru luni dupa intalnirea de la Budapesta cand trupele regale ale generalului Mosoiu intrau in capitala Ungariei.

Revenind la Africa de Sud, cum ziceam, afrikaanerii au pierdut razboiul, dar au castigat pacea. La doar cativa ani dupa ce sotiile si copiii lor erau ucisi in lagarele de concentrare engleze si ei pierdeau razboiul, olandofonii reveneau la putere impunand un regim de discriminare care a dus la celebrul apartheid (in afrikaanse inseamna “separare”, adica sa stea aparte albii si negrii) Cele mai bune terenuri au fost oferite fermierilor albi, in imensa lor majoritate afrikaaneri, ulterior negrilor fiindu-le retras dreptul de vot, dreptul de a se stabili in zonele albilor (puteau intra dimineata sa munceasca, dar seara trebuiau sa fie acasa in township-urile care au rasarit in proximitatea oraselor “albe”) si multe, multe alte anomalii si discriminari. Jan Smuts desi initial a fost unul dintre partizanii apartheidului, si-a dat seama ca sistemul nu poate rezista pe termen lung, asa ca in alegerile din 1948 a candidat contra Partidului National care a creat intregul sistem de apartheid. A pierdut alegerile si Africa de Sud a intrat in era apartheidului timp mai bine de patru decenii.

Desi inseamna “separare”, apartheidul nu a fost o separare. Daca tara era impartita in doua parti – alba si neagra si fiecare ar fi facut ce vrea in partea lui, poate ar fi fost OK, dar de fapt prin apartheid nu se dorea cu adevarat o separare completa, o enclavizare, ci o unealta de dezvoltare economico-sociala a albilor pe baza exploatarii negrilor. In aceste conditii, apartheidul nu a fost impus decat evident prin coercitie si forta. Africa de Sud a devenit o tara extrem de militarizata si disciplinata, iar banii alocati Armatei au crescut de la an la an. Africa de Sud a intrat chiar si intr-un proiect de dezvoltare a bombei nucleare (oprit doar in 1989), dar, pe de alta parte, economia sud-africana s-a dezvoltat fantastic si datorita razboiului rece. Fiind indiscutabil de partea Vestului, Africa de Sud alba a fost puternic sprijinita politic si economic de Marea Britanie si SUA deoarece din ce in ce mai multe state africane cadeau unul dupa altul in mrejele Uniunii Sovietice care sprijinea fara nici o indoiala miscarile anti-coloniale de eliberare ale continentului. Africa de Sud devenea din ce in ce mai izolata pe continent (Zambia devenise independent printr-un regim socialist in 1964, Mozambicul si Angola deveneau socialiste in 1975, Zimbabwe in 1980), asa ca era privita drept un bastion al anti-comunismului si sprijinita sa se dezvolte. Destinderea intre Vest si Est lansata de presedintele sovietic Gorbaciov in 1985 a lovit in plin si Africa de Sud. Incet, incet, Occidentul democrat nu mai putea sa inchida ochii la atrocitatile unor regimuri dictatoriale doar pentru ca erau “ai nostrii”. Asa ca efectul Gorbaciov nu a dus numai la eliberarea tarilor din Europa de Est de sub comunisti, dar si la prabusirea regimurilor de extrema dreapta sprijinite de americani din Chile sau America Centrala (Junta militara de la Buenos Aires cazuse deja in 1982 dupa atacul asupra Marii Britanii – un lucru care nu se facea in cadrul aliantei Vestului).

Dupa niste decenii de crestere economica fulminanta care au facut din Africa de Sud o mare putere economica, scaderea importantei sale din punct de vedere geopolitic a dus la boicoturi si sanctiuni economice – mai intai initiate de Piata Comuna, dar si de Congresul american controlat de democrati (desi Reagan fidel pana la moarte filozofiei Razboiului Rece insista sa propteasca din ce in ce mai subredul regim de apartheid). Pe de alta parte, imaginea lui Nelson Mandela, incarcerat de decenii si transformat dintr-un luptator comunist intr-un Gandhi al Africii (uneori puscaria te educa) a devenit un simbol pentru libertate in intreaga lume. Noul presedinte Frederic W. de Klerk a inteles ca in conditiile izolarii complete la nivel international, regimul de apartheid nu va putea rezista prea mult (vazuse exemplul Rhodesiei, un alt stat-paria care nu mai putuse rezista presiunii mondiale), asa ca a decis sa evite inevitabilul razboi civil care se profila. Asa ca a decis sa aboleasca sistemul de apartheid, sa treaca la democratie pentru toti cetatenii sud-africani indiferent de rasa, dar trebuia sa se asigure ca aceasta se va intampla fara o razbunare sangeroasa a fostilor “aproape sclavi”. Africa de Sud a avut norocul sa aibe intr-un moment crucial pentru istoria ei doi oameni de stat cu adevarat providentiali care au reusit sa tina in frau cele doua rase aflate la cutite – Frederic W. De Klerk si Nelson Mandela care amandoi au sustinut impacarea si au tinut tranzitia in frau. In mod inevitabil, intr-o tara in care doar 10% din locuitori sunt albi, Congresul National African, reprezentantul luptei anti-apartheid a castigat en-fanfare primele alegeri libere desfasurate in 1994. Nelson Mandela a fost ales primul presedinte negru al Africii de Sud, iar Frederic W. de Klerk a fost numit vice-presedinte.

In ultimii 30 ani, tara a evoluat din punct de vedere democratic, economia care nu s-a mai aflat in chingile embargo-ului international s-a descatusat, dar din punct de vedere social-politic, situatia e departe de a fi roza. Liderii Congresului National African s-au dovedit corupti pana in maduva oaselor, iar boala coruptiei a cuprins tot organismul de stat sud-african. Dintr-o tara cu o administratie competenta si curata, Africa de Sud a devenit una dintre cele mai corupte tari dezvoltate din lume. De asemenea, nici asteptarile populatiei de culoare impilata de secole nu au fost indeplinite – astazi, in continuare, albii detin mai bine de 75% din economia nationala, iar somajul (care ii afecteaza aproape numai pe negrii) se duce la cifre de gen 25 -30%, o cifra imensa pentru o economie evoluata. In plus 47% din cetateni continua sa traiasca sub nivelul saraciei. Iar ca un capac, Africa de Sud a fost puternic afectata de explozia SIDA. La un moment  dat, mai bine de 30% din sud-africanii maturi erau purtatori HIV si datorita ineptiei presedintelui Thabo Mbeki care a sustinut ca SIDA nu exista, e doar o inventie a imperialistilor albi, opunandu-se oricaror masuri de oprire a bolii – in consecinta cel putin un milion de sud-africani au murit datorita lui Mbeki. Presedintele Jakob Zuma care a generalizat coruptia in aparatul de stat sud-african a fost in sfarsit dat jos datorita coruptiei si la inceptul lui 2021 a avut loc o mare revolta la anuntul faptului ca Zuma a fost condamnat la inchisoare – ma rog, revolta sa-I zicem politica a devenit dupa cateva minute o “miscare” de jefuire a magazinelor in urma careia mai bine de 300 de oameni au murit.

Pe de alta parte, comunitatea alba care este formata in special din forta de munca inalt calificata si de antreprenori a fost lovita de emigrare. Se estimeaza ca din 1994 pana astazi, aproape un sfert din populatia alba a emigrat in tari anglofone cum ar fi Australia, Noua Zeelanda, Marea Britanie si Statele Unite, inchizand numeroase companii si adancind problemele economice ale tarii. In plus, actualul presedinte Cyril Ramaphosa incurajeaza activ schimbarea Constitutiei care ar putea permite confiscarea pamanturilor detinute de albi si redistribuirea lor catre negrii saraci. Inutil sa spun ca acest scenariu aplicat in fosta Rhodesie (actualul Zimbabwe) a transformat cea mai prospera tara a Africii cu un nivel de viata superior Europei Occidentale intr-una dintre cele mai sarace tari ale Continentul negru, batand recordul mondial al inflatiei din intreaga istorie a omenirii. Se va duce Africa de Sud spre o prabusire economica de tip Zimbabwe care va avea un impact devastator la nivel global ? (Africa de Sud nu e o tara mica, are 60 milioane de locuitori si milioane de emigranti semi-ilegali din numeroase alte tari ale Africii veniti in mirajul sud-african). Vom vedea.

 

Climat – Africa de Sud

Africa de Sud este o tara intinsa, este de mai bine de 5 ori mai mare decat Romania, asa ca climatul variaza intre unul desertic (mai ales in nord-vest, spre Namibia) pana la cel sub-tropical inregistrat pe coasta Oceanului Indian in sud-est. Zona Gauteng (Johannesburg – Pretoria) este calda si semi-arida, in timp ce provincia Capului are un climat similar cu cel mediteranean.

Sezonul ploios este vara (vara australa, adica iarna europeana) in marea majoritate a tarii, exceptand provincia Western Cape (inclusiv Cape Town) unde sezonul ploios are loc iarna (adica vara europeana).

 

Viza – Africa de Sud

Din pacate, Romania este una din putinele tari ale Uniunii Europene ai caror cetateni necesita viza. Foarte probabil, nici reprezentantilor nostrii diplomatici nu prea le-a pasat de acest fapt (sunt 76 de tari a caror cetateni nu au nevoie de viza) si nu au depus nici un efort pentru ca sud-africanii sa renunte la viza pentru romani. Ca sa obtii viza sud-africana ai nevoie de o tona de documente inclusiv de un extras de cont bancar si adeverinta de la serviciu. Pana in septembrie 2021, Africa de Sud a avut o ambasada la Bucuresti care a fost inchisa, asa ca toate emiterile de viza au loc acum la Ambasada de la Budapesta. Consulatele sud-africane din jurul lumii sunt notorii pentru coruptie si lene, asa ca pregateste-te pentru o experienta extrem de proasta.

Desi Africa de Sud este indiscutabil cea mai evoluata tara din punct de vedere economic din Africa, inaltii oficiali ai Department of Home Affairs nu au auzit de internet decat ca fiind un mediu de distractie pe Facebook si jocuri in retea. Africa de Sud spre deosebire de majoritatea tarilor africane nu are un sistem de e-visa, asa ca trebuie sa te prezinti personal la ambasada. In 2018, Guvernul Africii de Sud a anuntat cu mare pompa trecerea in era digitala, anuntand deschiderea unui portal de e-visa. Pana astazi, cetatenii a doar 14 tari pot sa obtina e-visa, asa ca deschiderea totala a portalului este asteptat sa aibe loc in anul 2045. Daca se grabesc cu adevarat, poate chiar in 2042.

Relativ la cerinte COVID-19, in acest moment se poate intra in Africa de Sud doar pe baza unui test RT-PCR facut cu 72 ore inainte de a urca in avionul de Africa de Sud

 

Siguranta – Africa de Sud

Ei, acesta este subiectul cel mai dezbatut la orice gratar in Africa de Sud. Desi la prima vedere pare OK si e foarte posibil sa nu ti se intample nimic (am fost de 2 ori si a fost OK, desi la Cape Town cineva din grup a fost aproape sa fie inselat si jefuit, dar s-a prins la timp), Africa de Sud este o tara periculoasa. Punctum. Statisticile plaseaza tara in top 10 rate ale omuciderilor si violurilor in lume.

Dar, exista locuri si locuri si anumite reguli care trebuie respectate. Trebuie spus ca Africa de Sud are o gramada de oaze de siguranta absolute, dar intre care trebuie sa fi foarte atent. Aceste oaze sunt mall-uri, parcuri, obiective turistice, hoteluri, dar si zone intregi. Daca mergi prin Johannesburg – Pretoria (o zona cu extrem de multe crime si jafuri), vei vedea fie asa-numitele “gated communities” – micro cartiere inconjurate de ziduri de cetate cu garduri electrice si patrulate de paznici inarmati de razboi sau case construite ca niste citadele cu locuitori gata de lupta. Dar pe de alta parte, in alte zone, mai ales in orasele locuite de un procentaj masiv de albi si coloureds, am vazut inclusiv case fara garduri electrice si bodyguarzi inarmati, culminand cu Agulhas, o statiune din sudul tarii unde casele nu aveau garduri, iar usile erau descuiate.

Netto – nu te plimba noaptea pe jos. La lasarea serii, toata lumea care nu se doreste jefuita sau violata intra in case, circula cu masina sau sta in restaurante, mall-uri, zone de distractie bine pazite.

Nu umbla brambura prin township-uri. Township-urile au fost create de regimul de apartheid ca un soi de favela locuite de negrii ce deserveau orasele albe sau zone industriale – SOWETO este cel mai cunoscut township, inseamna de fapt SOuth WEst TOwnship si deservea Johannesburgul si zona miniera de diamante din zona. Cape Flats de langa aeroportul Cape Town deservea orasul locuit in exclusivitate de albi si asa mai departe. Desi in general, casele din townshipuri sunt un soi de colibe facute din tabla si lipsa completa de spatiu personal, in ultima vreme au inceput sa apara si niste case mai rasarite. Inutil sa spun ca townshipurile sunt un focar de criminalitate. Intr-un oras ca Johannesburg in care 1 din 3 femei a trecut in viata prin cel putin un viol, in township-uri probabil nu exista femeie care sa nu fi experimentat un viol. Se pot vizita anumite townshipuri, dar obligatoriu impreuna cu un ghid local care stie unde sa te duca si se afla sub protectia stapanului locului. Daca intamplator ajungi cu masina inchiriata printr-un township (desi e greu sa nu-ti dai seama), accelereaza cat poti de mult si incearca sa iesi cat mai repede din zona.

De asemenea, centrele oraselor la anumite ore pot sa fie pustii. Orice zona urbana pustie are un grad ridicat de risc. Intreaba permanent la hotelul sau locul de cazare in care stai care sunt zonele safe si care sunt cele nesigure. In afara celor evident nesigure, pot sa fie unele zone nesigure desi par linistite si fara riscuri. Localnicii te vor indruma.

Spargerile masinilor si furtul din ele este unul dintre cele mai populare sporturi ale Africii de Sud. Parcheaza numai in locuri pazite (si, Slava Domnului, sunt garla), iar locurile de cazare au locuri de cazare ingradite sau uneori si pazite 24 ore din 24. Nu lasa masina in strada decat daca stai langa ea chiar si in mijlocul zilei. Vei vedea garzi peste tot – angajatii firmelor de paza sunt mult mai multi decat efectivele Armatei si Politiei luate impreuna.

Nu accepta oferte de ajutor de la straini prietenosi sa te duca nu stiu unde sau sa te ajute sa platesti ceva, gen parcare. Nu purta bijuterii sau ceasuri la mana. Nu cara multi bani la tine (in general e o idee proasta sa ai cu tine foarte mult cash pentru a-l schimba in ranzi), foloseste safe-urile de la hotel pentru banii in exces, lucrurile de valoare si pasaport. Te poti plimba linistit cu buletinul si cu cartea de vizita a hotelului in caz de ceva (exceptand cand conduci, iti trebuie pasaportul). Mai ales daca esti singur sau in cuplu, nu folosi transportul in comun local. Nu te plimba cu aparatul foto la vedere si nici cu telefonul mobil in mana. Cand stai la o terasa deschisa, leaga-ti rucsacul de piciorul mesei sau tine-l foarte bine intre picioare (in general in interiorul spatiilor comerciale sau restaurante cu terasa proprie prin care nu sunt trecatori e OK). Intr-o tara in care 20% dintre adulti sunt HIV positive nu e o idee prea buna sa faci sex cu localnici.

Din nou, nu trebuie sa fi paranoic, dar trebuie sa fi mult, mult mai atent decat in marea majoritate a tarilor din lume.

 

Cum ajungi in Africa de Sud

Cu avionul

Evident, in afara de cateva suflete care ajung in Africa de Sud din Europa pe cale terestra, restul ajung cu avionul. Cele mai mari aeroporturi din tara sunt Johannesburg (fostul aeroport Jan Smuts, azi Oliver Tambo), Cape Town (fostul aeroport Daniel Malan, azi International) si Durban (King Shaka Airport, deschis cu putin inaintea Campionatului Mondial de Fotbal din 2010). Toate trei sunt deservite de zboruri din Europa sau Orientul Apropiat (cum ar fi Qatar Airways dintre companiile aeriene care zboara si la Bucuresti). Pe aeroportul din Johannesburg aterizeaza cam toate companiile mari ale Europei – KLM, Air France, Lufthansa, British Airways si altele.

Furtul din bagaje este frecvent in special pe aeroportul Johannesburg asa ca este obligatoriu ca orice bagaj de cala pe zborurile spre si dinspre Johannesburg sa fie invelite in folie de plastic (exista acest serviciu in aeroport). De asemenea, este bine sa ai transfer organizat de la aeroportul din Cape Town – in proximitatea aeroportului se afla Cape Flats unde se afla un township care inregistreaza una dintre cele mai mari rate de omucideri din lume.

 

Cum calatoresti prin Africa de Sud

Cu avionul

Exista un numar destul de mare de zboruri interne – ruta Cape Town – Johannesburg are numeroase curse zilnice, dar exista de asemenea destule zboruri intre cele doua mari orase ale tarii si orase mai mici. Exista numeroase companii aeriene, in consecinta, preturile la zboruri interne sunt in general reduse, dar, atentie, in ultimii ani au existat destule companii aeriene care au dat faliment in general datorita managementului precar. Compania nationala South African Airways, pe vremuri una dintre cele mai prestigioase din lume, si-a dat obstescul sfarsit dupa o indelungata suferinta in 2020. A reinceput sa opereze un numar limitat de zboruri candva in august 2021 (nu se stie exact cate avioane detine, se pare ca vreo 6 sau 8), dar mai bine ar fi evitata pentru ca nu se stie daca si cat mai zboara. In mod surprinzator, desi nu mai zburase de 18 luni, Skytrax-ul a nominalizat-o drept a doua cea mai buna companie aeriana din Africa, dovedind inca odata ca Skytrax-ul a devenit o gluma din cel mai prestigios evaluator a calitatii companiilor aeriene.

Un alt operator de zboruri interne, dar si internationale este British Airways. Nu va ganditi ca este chiar British Airways, este de fapt un grup sud-african (in care IAG, proprietarul lui British Airways are niste actiuni, dar majoritatea sunt detinute de un grup industrial sud-african) care detine licenta British Airways si opereaza de asemenea si prima companie low-cost sud-africana Kulula (principalul ei competitor, Mango detinuta de South African Airways a dat faliment impreuna cu tot grupul in 2020). Grupul Comair se afla in insolventa si a fost delistat de pe bursa din Johannesburg, dar inca zboara si promite ca va supravietui datorita unei injectii de capital privat.

Alta companie locala este Fly Safair detinut de grupul Safair (care este specializat pe zboruri de salvare si umanitare – de unde si acest nume mai iesite din comun) care este detinut de o companie irlandeza, care la randul ei este detinuta de cea mai veche companie de armatori din Antwerpen, Belgia (cam imbarligati proprietarii astia). Fly Safair este o companie aeriana low-cost cu care am zburat si chiar zboara in conditii pandemice.

Alte companii aeriene locale sunt Airlink o companie fondata in anii 90 si care pare sa fi trecut relativ bine prin pandemie (avea un acord de franchise cu defuncta South Africa Airways la care a renuntat in 2020) si Cem Air careia i s-a revocat certificatul de zbor in 2018 datorita nivelului de siguranta precar. Cem Air a castigat dreptul de a zbura la tribunal, dar sincer, nu cred ca judecatorii sud-africani se pricep prea bine la mentenanta avioanelor.

 

Cu autobuzul

Exista mai multe companii de autobuze bine puse la punct care leaga numeroase orase din Africa de Sud. In ultimii 40 ani, cea mai mare companie de transport auto din Africa de Sud a fost Greyhound (din nou, o licenta luata de la americani de data asta), dar care a dat faliment la inceputul lui 2021.

In consecinta, a ramas doar principalul competitor al lui Greyhound numit Intercape care opereza din 1979. Are autobuze de buna calitate inclusiv asa-numitul Sleepliner (scaunul se inclina 150 grade). Opereaza nu numai in Africa de Sud, ci si in tarile limitrofe. Evident, exista si alte cateva companii mai mici si locale (Intercape este o companie care opereaza pe distante lungi).

O alternativa foarte buna pentru calatorii independenti este vestitul Baz Bus care opereaza curse pe principalele rute turistice (ruta Cape Town – Garden Route – Port Elizabeth – Durban – Johannesburg), oprind la cerere in hostelurile la care stai. In consecinta, eviti marile autogari din orase cunoscute pentru hotii deoarece esti lasat fix la poarta locului de cazare). Baz Bus opereaza de asemenea ture prin Peninsula Cape intre Cape Town si Capul Bunei Sperante, oprind la punctele de atractie de pe traseu.

 

Cu trenul

Fosta colonie britanica, Africa de Sud are o retea de cai ferate destul de extinsa operata de Passenger Rail Agency of South Africa (PRASA).  In Africa de Sud, exista si opereaza si legendarul tren de lux Blue Train care merge intre diverse orase ale Africii de Sud, dar si spre Victoria Falls. Este practic un hotel de 5 stele pe roti. Preturile sunt in consecinta, iar biletele se rezerva de multe ori si cu cativa ani in avans.

Exista linii locale de tren in marile orase – Johannesburg, Cape Town, Durban, Port Elizabeth si East London operate de Metro Rail. Marea majoritate a trenurilor sunt OK si safe, dar atentie la rutele mai aglomerate care sunt mai putin sigure din punctul de vedere al infractionalitatii.

 

Cu masina inchiriata

Africa de Sud este o tara unde te duci mai ales pentru natura, pentru muntii sai fabulosi, pentru plajele sale pustii, pentru parcurile nationale pline de animale, pentru experienta outdoor. Si e cam greut cu transportul in comun sa le vezi. Evident, sunt prezente cam toate companiile de rent-a-car internationale si un numar destul de mare locale. Se pot inchiria si campere sau masini de safari (poti ridica unul sau doua corturi pe tavanul masinii) pentru ca o buna parte din sud-africani prefera campingurile. Exista o cultura incredibila a turelor si dormitului in natura.

Problema este ca sofatul pe soselele sud-africane (care sunt admirabile, au niste autostrazi cum nici in visele erotice ale soferilor romani nu exista) este extrem de nesigur, datorita ratei extrem de mare a accidentelor. Africa de Sud inregistreaza 22 morti / 100.000 locuitori in accidente de masina fata de 7,86 morti / 100.000 locuitori in Romania. Motivul este condusul neatent si riscant – nu e nici o surpriza sa te trezesti cu vreo masina depasind fara sa se asigure (da, stiu, asta se intampla si in Romania, dar in Africa de Sud se intampla de cel putin 10 ori mai des si daca vei conduce mai mult de sa zicem 200 km, vei avea parte de cel putin cateva astfel de incidente – pregateste-te sa tragi in volan si sa iesi brusc de pe sosea). In plus, pietonii si animalele atat domestice, cat si salbatice pot sa se plimbe noaptea inclusiv pe autostrazi. Soferii de transport in comun nu au mama, nu au tata, conduc pe rosu, calca peste pietoni sau masini mai mici pentru ca trebuie sa opereze cat mai multe curse daca vor salariu si un loc de munca.

In orase, la semafor, evita sa stai prea aproape de fundul masinii din fata pentru a putea demara in tromba (inclusiv pe rosu) daca esti victima unui atac (mai ales noaptea, sau in apropiere de townshipuri). Nu opri la semafor noaptea daca zona ti se pare suspecta, te asiguri si treci pe rosu.

Reteaua de autostrazi nationala este impecabila, dar odata iesita de pe ea, calitatea drumurilor scade – in cele intre orasele de mai mica importanta, poti avea parte de destule gropi in asfalt. Autostrazile se platesc (sunt din cand in cand statii de taxare), iar in engleza locala, semafoarele sunt numite “robots”, iar sensul giratoriu “circle”, nu “roundabout”. Exista benzinarii, dar nu la fel de frecvente ca in Romania si de multe ori sunt adevarate centre comerciale – cu magazine, restaurante fast-food, locuri de picnic, etc. Daca esti la doar un sfert de rezervor, opreste-te la prima benzinarie, nu astepta sa ajungi “pe rosu”.

Se conduce invers, pe partea stanga, ca in Marea Britanie, India sau Nigeria.

Politia este in general onesta, dar daca vezi ca politistul iti cere o tona de acte, omul vrea o spaga. Da-i-o, altfel, trebuie sa te duci pana la sectia de politie. Atata timp cat ai un carnet de conducere in care apare scris si in limba engleza, are o poza si o semnatura incorporata, poti sa conduci linistit in Africa de Sud. Si cele romanesti au toate aceste elemente. Companiile de rent-a-car, mai ales cele internationale pot cere si un Permis Auto International (care in Romania se obtine de la aproape defunctul ACR – Automobil Clubul Roman la preturi halucinante (gen 800 lei)). De fapt, cred ca emiterea acestor carnete este unicul motiv al existentei ACR. Procesul de emitere este identic cu cel din 1968 doar ca recent au renuntat la batutul la masina  – un nene scrie cu greu la un calculator luat din Muzeul de Istorie, iar imprimanta este luata din cosul de gunoi al Postei Romane.

 

Transport in comun in orase

Este haotic, periculos si te poti trezi cu o mana in buzunar (in cel mai pasnic caz). In Africa de Sud, nu poti sa opresti un taxi pe strada (nu va opri nimeni), doar prin comanda pe vreo aplicatie sau comandat de hotelul, restaurantul sau magazinul in care te afli. Ici si colo exista statii de taxi.

Dintre companiile de taxi internationale, in Africa de Sud functioneaza si sunt foarte populare taxi-urile Uber si Bolt. Bolt e in general mai ieftin ca Uber.

 

Cum comunici in Africa de Sud

Africa de Sud are nu mai putin de 11 limbi oficiale – doua de origine europeana: afrikaanse (un soi de olandeza veche care poate fi inteleasa binisor de vorbitorii de olandeza) si engleza si 9 de origine africana: cele mai importante sunt zulu si xhosa, dar mai sunt ndebele sudic, swazi (pe langa Eswatini fostul Swaziland), sepedi, sesotho (limba din Lesotho), tswana, tsonga si venda.

Inutil sa spun ca exceptand zonele rurale izolate, toata lumea vorbeste engleza. Engleza sud-africana poate fi insa impestritata cu cuvinte afrikaanse sau zulu. Sau sa apara cuvinte gen “robot” (semafor).

 

Bani in Africa de Sud

Moneda nationala a Africii de Sud este randul (1 euro = 17,50 rand in septembrie 2021) care este valuta forte a intregii Africi Australe (poti plati linistit cu ranzi in special in Namibia, Zimbabwe, Lesotho si Eswatini si uneori si in Botswana). In consecinta, sud-africanii sunt extrem de mandrii de valuta lor nationala si cu greu poti plati in sa zicem dolari americani (uita euro !). Eventual doar pentru cumparaturi serioase in magazine de suveniruri – dar si acolo, mai intai iti schimba dolarii in rand (de multe ori, portarul sau vecinul) si apoi platesti in ranzi.

E mai greu sa schimbi cash – nu exista case de schimb valutar decat in aeroporturi sau in cateva locatii in marile orase, iar la banci poti sa stai la cozi interminabile. Principalele valute care se pot schimba sunt dolarii americani si uneori lirele englezesti. Daca vii cu cash la tine, incearca sa schimbi cam cat crezi ca ai nevoie si roaga-te sa nu fi jefuit.

Exista o retea destul de mare de ATM-uri si poti scoate din perete atat de pe carti de credit, cat si de debit VISA sau MasterCard. Numeroase magazine si restaurante accepta plata cu cardul, iar parcurile nationale au renuntat (sau sunt in proces de renuntare) de a mai accepta cash pentru intrare – nu se poate decat plati decat cu cardul – sau sa astepti vreun alt turist care eventual ar plati si pentru tine, dandu-I cash. Magazinele mici, transportul in comun gen microbuze si alte business-uri similare nu accepta plata cu cardul.

Cand vrei sa scoti cash din ATM incearca sa folosesti ATM-uri aflate in interiorul cladirilor (banci, aeroporturi, mall-uri, benzinarii) si sa te indepartezi cand vezi ca vine cineva la tine sa te “ajute”. Vrea sa te usureze de bani.

 

Magazine

Exista retele mari de supermarketuri care le gasesti cam peste tot. Spar, Pick’n Pay, Shoprite si Checkers sunt cele mai populare. Nu sunt deschise non-stop, majoritatea inchid in jur de orele 20:00. Exista si mall-uri, cele mai cunoscute sunt Sandton City si V&A in Cape Town – care este aproape un orasel.

 

Comunicatii in Africa de Sud

Exista mai multe companii de telefonie mobila (Vodacom, MTN, Cell-C si Virgin Mobile) cu acoperire nationala destul de buna. Pentru a cumpara un SIM sud-african iti trebuie pasaportul si o “dovada” de adresa in Africa de Sud – o poti primi de la locul de cazare unde stai. Trebuie obligatoriu sa te duci la unul din magazinele marilor operatori, nu poti sa-ti iei un SIM de la vreun magazin oarecare. Eu am vrut sa-mi iau un SIM din aeroportul Johannesburg (unde am aterizat), dar aterizand dupa ora 20:00 (atunci ateriza avionul) nici un magazin din aeroport nu era deschis. M-am descurcat insa bine cu wifi-ul din locurile de cazare si din restaurante – care au o viteza buna.

 

Mancare in Africa de Sud

Contributia adusa de Africa de Sud gastronomiei mondiale este braai – adica gratarul. Vei gasi gratare instalate peste tot – prin locuri de picnic, prin toate campingurile, prin benzinarii, prin toate curtile, iar orice magazin cat de cat iti va vinde lemn sau carbune. Se mananca atat carne “obisnuita”, cat si vanat – supermarketurile sunt pline.

De asemenea, sud-africanii par sa aibe o pasiune extraordinara pentru fast-food. Exista peste tot, iar prin unele locuri sunt singura optiune. Pe langa globalele McDonald’s, KFC, Subway si Burger King, vei gasi aici retele locale – cea mai des intalnita este Wimpy (este o porcarie, dar o gasesti peste tot, o retea britanica care a fost cumparata de sud-africani), Nando’s (ofera pui piri piri – fondata de niste portughezi fugiti din Mozambic, actualmente reteaua este detinuta de un miliardar sud-african si are filiale prin vreo 30 tari ale lumii) sau Steers (burgerii sunt ceva mai buni decat in cazul lui Wimpy). In caz ca iti doresti pizza, cea mai mare retea sud-africana este Debonairs Pizza – chiar e buna !

Impactul bucatariei olandeze este resimtit si aici – pe langa braai, vei gasi si niste carnati numiti “Boerewors”, Chakalaka, un soi de garnitura din tot soiul de legume, dar ingredientul cheie este un curry foarte iute si nemuritorul Biltong – e un soi de carne uscata de multe ori in forma cilindrica facut din orice tip de carne (de la vaca si porc la orice tip de vanat, mai ales de antilope) si il gasesti in orice benzinarie sau supermarket. Biltongul de strut este extrem de popular in Oudtshoorn.

 

De baut in Africa de Sud

Africa de Sud este faimoasa in toata lumea prin vinurile sale. Zona principala producatoare de vinuri se afla concentrata in oraselele afrikaaner de langa Cape Town cum ar fi Stellenbosch si Paarl, dar mai exista podgorii si prin alte colturi de tara. Orice podgorie din Africa de Sud are un centru de oaspeti, centru de degustari (de unde poti sa si cumperi, evident) si de multe ori locuri de cazare, resturante, etc. Sunt practic niste mici complexe turistice. Vinul sud-african se afla printre cele mai bune din lume si are o traditie de 3 – 400 ani.

Daca in general albii beau vin, negrii beau bere. De aceea, vei gasi bere peste tot, relativ ieftina (nici vinul nu e scump). Principalul producator a fost sud-african – SAB (South African Breweries),  o companie globala (in Romania, detineau branduri precum Ursus, Timisoreana sau Ciucas), dar care a fost achizitionata in 2016 de concernul belgo-americano-brazilian Anheuser-Busch InBev. Cele mai importante branduri sunt Castle si Carling Black Label. Extrem de populara este si berea namibiana Windhoek Lager (care e in alianta cu Heineken in Africa de Sud).

Lichiorul Amarula este de asemenea una dintre bauturile iconice ale Africii de Sud, un soi de lichior similar cu Bailey’s, dar facut din fructele de marula, una din fructele favorite ale elefantilor si maimutelor. In consecinta, are un elefant pe eticheta :).

Ceaiul Roiboos, un ceai rosu facut dintr-o planta care creste in muntii Cederberg este cea mai populara bautura calda. Nu iti fie frica, vei gasi si cafea – exista si Starbucks, dar multe cafenele sunt locale.

Apa de robinet este pe alocuri OK de baut, dar daca vrei sa eviti, gasesti apa imbuteliata peste tot. De asemenea, marii producatori de bauturi racoritoare sunt peste tot in Africa de Sud cu brandurile cunoscute. O bautura racoritoare locala este Appletiser, cu gust de mar. Appletiser a fost creat de un emigrant franco-italian care a combinat sucul de mar cu sifonul (exista si varianta de struguri – Grapetiser). Ambele branduri au fost vandute lui Coca Cola in 2016 si dupa cum zic localnicii, acum a devenit chimie pura. Din pacate, cu greu gasesti in restaurante sucuri naturale-naturale.

 

Unde sa stai in Africa de Sud

Sud-africanii care calatoresc (imensa lor majoritate sunt albi) iubesc natura si spatiile deschise, asa ca vei gasi peste tot campinguri bine puse la punct cu toate facilitatile pline cu turisti sud-africani. De asemenea, vei gasi foarte multe hosteluri si locuri de cazare care contin cuvantul “backpackers”. Nu toate sunt hosteluri cu camere comune si paturi suprapuse, multe au si camere private cu baie proprie si sunt foarte faine. Multe unitati de cazare sunt deservite direct de proprietarii lor, care sunt din cale afara de simpatici si ospitalieri.

De asemenea, daca sunteti mai multi, sunt destule vile frumoase care pot fi inchiriate cu totul la preturi rezonabile. Si ai parte si de experienta traiului unui alb bogat din Africa de Sud, baricadat in vile cu piscina si cu absolut toate facilitatile. Cum sud-africanii sunt un popor care se ghideaza dupa principiul “nu astepta si sta, ci mai bine fa”, in multe locuri de cazare poti sa-ti gatesti singur masa – exista toate facilitatile unei bucatarii moderne, asa ca e bine sa afli care e cel mai apropiat supermarket.

Toate parcurile nationale sau cele private au locuri de cazare in lodge-uri. Sunt cele mai bune in caz de safari, pentru ca in general animalele sunt mai active la rasaritul soarelui si daca stai fix in parc (sau la portile lui), poti sa prinzi aceata ora “magica”. De asemenea, poti gasi numeroase locuri de cazare in alte obiective turistice precum podgoriile sau in parcurile private de animale (gen ferme de struti, lei, etc).

Exista hoteluri de toate categoriile si felurile. Principala retea de hoteluri sud-africana se numeste Protea care a fost cumparata deceniul trecut de Mariott, dar, evident, in marile orase vei gasi numeroase hoteluri de retea internationale.

 

Ce sa vezi in Africa de Sud

Parcuri nationale

Ei bine, punctul forte al vizitelor in Africa de Sud este experienta de a vedea minunata fauna sud-africana. Cele mai impresionante si mari parcuri sunt cele de stat – toate sunt administrate de SANParks https://www.sanparks.org/ . Fiecare parc are centru de vizitatori cu magazine si uneori si mici restaurante, ofera tururi ghidate si sunt impecabil organizate. Exista, de asemenea si unele private, dar de dimensiuni mai mici.

Principalele parcuri nationale sunt Kruger National Park, aflat in nord-estul tarii spre Mozambic, Hluhluwe-Umfolozi in sud-estul tarii spre Eswatini, ADDO Elephant National Park si Pilanesberg National Park aflat langa statiunea Sun City. Pentru informatii cu privire la toate parcurile nationale, uitati-va pe site-ul SANParks.

 

Interactiune cu animalele

Cam peste tot prin Africa de Sud, vei descoperi parcuri cu animale. Acestea pot trai in semi-libertate sau nu si in multe cazuri, sunt oferite tururi in care ingrijitorii explica comportamentul si obiceiurile animalelor. Unele sunt si adevarate baze de cercetare ale faunei salbatice sau de salvare a animalelor orfane, bolnave, etc. Sau pur si simplu sunt niste gradini zoologice mult mai mari si fara custi.

Lion Park  situat in apropierea conurbatiei Johannesburg – Pretoria ofera posibilitatea de a vedea lei foarte aproape. Poti intra in zona locuita de lei la bordul masinii proprii sau intr-un camion in care de data asta vizitatorii stau in cusca. Exista si o zona locuita de ierbivore printre care te poti plimba cu bicicleta, trotineta, pe jos, cum vrei tu.

Ukutula  – pe langa Pretoria (cam o ora cu masina), este locul unde te poti plimba cu leii, dar si sa descoperi viata fascinanta a celui proclamat de oameni ca fiind “regele animalelor”. Exista de asemenea o statiune de cercetare a leilor unde vin numeroase clase de studenti in medicina veterinara pentru practica. Ca bonus, poti mangaia si niste gheparzi care torc ca niste pisici.

Lions Rock Big Cat Sanctuary – Fondat de fundatia Four Paws, poate cea mai mare retea globala de salvare si intretinere a animalelor, aflata in Eastern Free State intre Johannesburg si Lesotho (e cam la 3 ore de mers cu masina de Johannesburg) este locul in care poti admira cam toate “pisicutele” salbatice ale Africii de Sud

In cusca, la doi pasi de rechini. Practic, mergi undeva in largul coastei, urci intr-o cusca cu o masca de snorkeling si admiri rechinii plimbandu-se in jurul custii atrasi de mirosul uleiului de peste aruncat din abundenta in jur. Exista numeroase locuri de-a lungul coastei unde poti avea aceasta experienta, de la Durban pana la Cape Town.

African Penguin and Seabirds Sanctuary  – aici sunt recuperati pinguinii bolnavi si apoi reintegrati in salbaticie.

Croaziera pentru a vedea balenele la Hermanus  – numeroase balene din specia Southern Right vin in golful Hermanus pentru imperechere. Tururi pe vase speciale au loc zilnic pentru a admira aceste magnifice mamifere marine.

Du-te sa te amuzi de simpaticii pinguini la Stony Point si Boulders Beach langa Cape Town.

Ferme de struti langa Oudtshoorn – Oudtshoorn este capitala sud-africana a strutilor unde de sute de ani sunt crescute aceste pasari – in secolul trecut cu precadere pentru pene, acum pentru carne si oua.

 

Zone pitoresti

Africa de Sud este plina ochi de zone pitoresti, este o tara absolut superba si extrem de diversa. De la munti la oceane, de la zone desertice la paduri de tot soiul, Africa de Sud este o incantare a ochiului.

Garden Route este una dintre cele mai pitoresti zone din tara, de-a lungul coastei Oceanului Indian de la Cape Town la Port Elizabeth. Aproape in fiecare localitate, poti sa te bucuri de zeci si zeci de atractii turistice, marea majoritate legate de aventuri in natura.

Route 62 este replica data de Africa de Sud celebrei Route 66 din SUA. Descoperi panorame incantatoare, podgorii faimoase (aici se produce replica sud-africana a vinului de Porto) si celebrul bar Ronnie’s Sex Shop.

Tsitsikamma este un orasel turistic pe Garden Route. In imprejurimi se afla zeci de carari prin locuri absolut de vis.

Pestera Cango. Nu numai ca este spectaculoasa si perfect luminata, dar si ghida face un adevarat spectacol in timpul vizitei.

Table Mountain a ajuns pe lista celor 7 minuni naturale ale lumii, probabil mai ales datorita panoramelor extraordinare. Este un munte destul de abrupt cu un varf-platou (de unde si numele), se poate urca cu telecabina sau pe diverse rute dificile, dar memorabile

Peninsula Cape – de la Cape Town pana la Capul Bunei Sperante trecand pe langa plaje dominate de munti, Hout Bay cu lei de mare, Boulders Beach cu o colonie de pinguini si statiunea de surferi cu casute colorate Muizenberg.

 

Orase

Cape Town este considerat de multi drept cel mai frumos oras al lumii. Inconjurat de munti spectaculosi, pe un platou langa mare, cu o arhitectura coloniala stralucitoare, parcuri si locuri istorice, Cape Town este unul din orasele pe care trebuie sa le vezi odata in viata.

Port Elizabeth – un oras cu un pronuntat caracter britanic se afla in apropierea unuia dintre cele mai populare pe bun cuvant parcuri nationale ale tarii – ADDO Elephant National Park

SOWETO – cel mai faimos township al tarii, a fost principalul bastion al rezistentei anti-apartheid. Aici, poti descoperi povestea lui Nelson Mandela care a locuit pe aceeasi strada cu Desmond Tutu, alt laureat al Premiului Nobel pentru Pace, poti descoperi cartiere extrem de paupere, dar si unele care deja au devenit middle class

Pretoria – capitala executiva a tarii (Africa de Sud are 3 capitale – Pretoria unde se afla puterea executiva, Cape Town unde se afla puterea legislativa si Bloemfontein unde se afla puterea judecatoareasca) se distinge prin florile de jacaranda, prin zona executivului si imensul monument dedicat Vootrekerilor.

Imagini Africa de Sud

. Bo Kaap cartierul islamic din Cape Town

Coloratul cartier Bo Kaap, cartierul musulman din Cape Town

Primaria Cape Town

Primaria Cape Town

District Six Cape Town Africa de Sud

Muzeul District Six din Cape Town, un muzeu in care intelegi mai multe despre ce a fost apartheidul in Africa de Sud

Case fortificate Africa de Sud

Casele din Africa de Sud sunt adevarate citadele

Township Port Elizabeth

Township langa Port Elizabeth

Township SOWETO

Si o parte mai bogata din SOWETO

KLM Cape Town

Am calatorit in Africa de Sud cu KLM

Fly SafAir Durban

Si am zburat intern (intre Durban si Port Elizabeth) cu Fly Safair

British Airways Africa de Sud

British Airways varianta Africa de Sud

Autostrazi Africa de Sud

Autrostrazi sud-africane

Benzinarie Africa de Sud

Benzinariile sunt niste mici mall-uri

Companii telefonie mobila Africa de Sud

In aeroportul Johannesburg, gaseam magazinele operatorilor de telefonie mobila – din pacate inchise dupa ora 20:00

Spar Africa de Sud

Spar – unul dintre cele mai dezvoltate retele de supermarketuri din Africa de Sud

VA Cape Town

V&A, un adevarat oras in Cape Town

Biltong

Carne uscata – gasesti peste tot

Braai Africa de Sud

Nu e loc de camping fara vreun braai

KFC Africa de Sud

Fast food-ul e foarte popular in Africa de Sud

Steers

Steers este cel mai bun dintre retelele locale

Vinuri Africa de Sud

Vinul sud-african este apreciat in toata lumea

Amarula

Amarula, lichiorul internationalizat al Africii de Sud

Grapetiser

Grapetiser…

Vila cu piscina Pretoria

Vila din Pretoria de inchiriat

Cazare Oudtshoorn

Guesthouse din Oudtshoorn

Tsitsikamma Backpackers

Tsitsikamma Backpackers

Camping Africa de Sud

Masinile cu cortul pe tavan sunt foarte populare in Africa de Sud si tarile adiacente

Addo National Park

ADDO Elephant National Park

Ukutula Africa de Sud

Cu leul la cap in Ukutula

Inot cu rechinii Africa de Sud

In cusca cu rechinii langa Durban

Centru de salvare pinguni

Centrul de salvare al pinguinilor din Gaansbaai

Stony Point pinguni

Simpaticele creaturi din Stony Point

Ferma struti

Struti de crescatorie

Garden Route

Apus de Garden Route

Route

Route 62, posibil cea mai spectaculoasa sosea din Africa de Sud

Tsitsikamma

Tsitsikamma

Cango Cave

Pestera Cango de langa Oudtshoorn

Table Mountain

Table Mountain

Camps Bay

Camps Bay, una din plajele de langa Cape Town

Cape Town ziua

Cape Town ziua

Cape Town noaptea

si noaptea

Port Elizabeth Africa de Sud

Primaria din Port Elizabeth

SOWETO

SOWETO, fata saraca a Africii de Sud

Pretoria Africa de Sud

Monumentul Voortrekkerilor din Pretoria15

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii